Mesajde N.C.B. » Sâm Aug 15, 2015 7:22 am
12 iunie 2011, 34 de ani, Strasbourg / Avignon. Ne intorsesem in Strasbourg, sa mai facem un FIV. Al patrulea. Teoretic, ultimul acoperit de asigurarile de sanatate din Franta (nu am platit o centima pentru consultatii, investigatii, analize, medicamente, proceduri - ce urias contrast cu Romania!). Totul a decurs perfect (continuam sa fim considerati „cuplul ideal pentru FIV” - aveam ovocite, aveam spermatozoizi, obtineam embrioni ochiometric perfecti, aveam endometru impecabil, septul uterin care provocase nenorocirea fusese rezecat fara a lasa uter cicatriceal, dpdv hematologic, imunologic etc. totul era in regula, si, mai presus de toate, avusesem sarcina evolutiva impreuna, dovada suprema ca suntem fertili ca si cuplu), sansele teoretice erau atat de mari incat, pentru a evita o sarcina gemelara, doctorii refuzau sa imi transfere doi embrioni, mergeam pe single embryo transfer. Sperante maxime dar ...testul a fost negativ.
Ulterior, un alt transfer de embrion a fost un esec.
Dupa reexaminarea dosarului, doctorii decid sa ne mai acorde, in mod exceptional, o tentativa acoperita de asigurari - nu aveam profilul cuplului care la capatul luptei cu infertilitatea sa nu o invinga. Desigur, continuasem sa investighez si sa parainvestighez, medical dar si conex; am facut psihoterapie, yoga, acupunctura, (embriotransfer sub) hipnoza medicala. De fapt, am facut tot ce se putea face. You name it, I did it. Cu speranta ca urma scapa turma, facem deci FIV5 („ultimul”) in toamna lui 2011. Rezultatul testului este ...negativ.
Prabusire interioara, senzatie de sfarsit de lume. Sau macar de etapa. Imi schimb nickname-ul pe forumul Asociatiei in Mademoiselle PasDeChance si ma „sinucid” virtual. Continuu sa asigur insa coordonarea activitatii asociative. Nu m-am oprit niciodata, indiferent cate lacrimi am avut pe obraz.
Decidem sa trecem la adoptie. Ideea de adoptie era in grila noastra de optiuni de la inceputuri, insa in cazul nostru presupunea decizia dificila de a ne expatria pe termen mediu / lung. Conform legii de la acea data, nu aveam acces la adoptie decat daca eram cetatean roman, cu domiciliu si job/venituri in Romania. OK, deci trebuie sa ma intorc in Romania. Trebuie sa ma rup de tot, sa las in urma tot ce a insemnat viata mea de pana atunci. Scriu sec, dar credeti-ma ca nu e usor sa faci asta. Deloc.
Scot totul - haine, cosmetice, carti, obiecte personale, ... - gramada in mijlocul livingului, sortez nemilos, opresc doar un minim iar restul pleaca la Secours Catholique, imi impachetez viata in trei-patru valize si cateva cutii cu carti - ezit, dar in ultimul moment, cu lacrimi in ochi, fac loc intr-o valiza si pentru dosarul medical si o barza alsaciana, mascota FIV-urilor mele. Si plec in celalalt capat de Europa.
In ianuarie 2012 venim in Romania. Oh, Doamne, cele cateva saptamani siberiene din iarna 2012, sigur va amintiti! Imaginati-va ca fix atunci s-a nimerit sa aterizam, in hainele noastre provensale „de iarna” (n-o sa uit: singurele mele manusi erau decupate, fara degete!). Zilele urmatoare, pe un ger de minus 25 de grade, faceam, vineți de frig dar plini de speranta si de optimism, prima vizita la Protectia Copilului.
To make a
looooong story short:
FIV nr.
7 (ET nr. 10) reusit, martie-aprilie 2013, Grecia,
dr. Konstantinos Giatras.
Din 16 decembrie 2013,
mama Larei. * * *
Daca doriti sa ma adaugati drept contact pe Facebook:
... Pagina oficiala, de tip „LIKE”:

Grupul SOS Infertilitatea (
closed group):
