Am invins infertilitatea!

Au invins infertilitatea, dar nu uita experienta si ne raman alaturi!
Avatar utilizator
Adriana.G
Mesaje: 331
Membru din: Mar Oct 30, 2012 1:18 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Adriana.G » Mie Apr 10, 2013 11:17 am

Caress scrie:Trecusera 3 ani de la casatorie ani in care asteptam cu bucurie rezultatul nefolosirii nici unei metode de protectie. Nu ne-a fost dat sa traim bucuria spontana a unui test de sarcina pozitivat in intimitatea casei noastre. Nu ne-a fost dat ca noi sa fim primii din Univers care vom sti ca vom deveni parinti. Simteam ca ceva nu se leaga si imi rugam sotul sa trecem la pasul 2: sa cerem o parere medicala.

In 2007 dupa mai multe teste a venit si primul diagnostic – infertilitate masculina. Nu avem nici o sansa se concepem natural, ci doar prin FIV+ICSI.

Un astfel de diagnostic e un amalgam ciudat de speranta si infrangere. Am decis sa dam sperantei o sansa si ne-am programat primul FIV, in primavara lui 2008. Eu eram tanara, aveam nici 29 de ani, in teoriile medicilor perfect sanatoasa. 10 zile, 15 injectii, 5 ecografii si o dureroasa prelevare de ovocite. Mai tarziu suna un telefon caruia ii raspund pentu a auzi "Ne pare rau doamna, dar din pacate nu s-a format nici un embrion care sa fie conform conditiilor unui transfer. Incercarea dumneavoastra se termina aici". Tin minte de parca s-ar fi intamplat ieri, am inchis telefonul, m-am uitat pierduta prin casa. Ninsese in ziua aia, ultima ninsoare din acel an. Casa mea curata, pregatita special pentru ziua de azi cand urma sa "aducem embrionelul acasa". Mi-am sunat sotul la serviciu spunandu-i vestea proasta. Peste 15 minute am auzit o masina in curte, era el saracul, plangand ca un copil, cu lacrimile innodandu-i-se in gat.

La vreo doua saptamani dupa asta am avut discutia de dupa esec cu medicul meu. "Sunteti tanara, si, ciudat, ati raspuns bine la medicatia respectiva! Nu este nimic, incercam o alta schema".

Obligati sa numaram pana la 8

Si in octombrie 2008 am inceput pregatirea pentru cel de-al doilea in vitro, de data asta cuplat cu schimbarea dietei si a regimului de viata… mai mult sport, mai putine dulciuri etc. In octombrie am fost pusa sub o menopauza indusa timp de 3 saptamani apoi am inceput cu ceea ce se cheama ‘ciclu artificial’, o menstra coordonata medical sa zicem. 43 de zile, 2 sprayuri de Suprefact, 14 injectii, 5-6 ecografii si o prelevare de ovocite. Mai tarziu …suna telefonul: "Doamna, avem vesti bune pentru dumneavoastra, astazi va avea loc transferul embrionar’. O bucurie imensa!! Mi-am anuntat sotul, am plecat la spital si seara eram din nou acasa, de data asta avand in burtica un embrionel nu exceptional dar cu sanse. L-am alintat, i-am cantat, i-am vorbit iar 10 zile mai tarziu am facut testul de sarcina …si din nou acel telefon de la clinica ce spunea ‘Ne pare rau, beta dumneavoastra este 0’.

O noua palma pentru mine.

Intre timp in jurul meu prietenele, cunostintele isi intemeiau familii, isi intalneau viitorii soti, programau data casatoriei, se intampla si nunta, ramaneau gravide, se nasteau copii... iar eu eram un spectator tacut al tuturor acestor aspecte normale ale vietii...

Dupa o vreme in care prind puteri, merg din nou la discutia cu docotrul. "S-a descoperit un chist endometriozi, propun o laparoscopie. Dupa aceasta laparoscopie aveti sanse reale de a ramane insarcinata". Zis si facut, februarie 2009 laparoscopie si surpriza: endometrioza gradul 3! Oooops, deci nu sunt atat de sanatoasa pe cat se credea. Incepem direct pregatirile pentru in vitro 3. Alti hormoni tot injectabili, doze si mai mari, cate 2 injectii pe zi timp de 15 zile. Si, aceeasi poveste - zeci de injectii, ecografii si o prelevare de ovocite. Mai tarziu suna telefonul…cu acelasi: "Ne pare rau, embrionii dumneavoastra nu corespund standardelor pentru a fi transferati". I-am rugat sa se mai uite o data. Si inca o data. Si am izbucnit in plans la telefon..

Intre timp relatia cu sotul devenea ciudata. Eu ma simteam defecta. El se simtea mai putin barbat. Cautam explicatii, cautam o minune. La un moment dat m-am retras inclusiv din cercul de prieteni, pentru a nu-mi face mai rau. Am inceput sa citesc muuult, foarte mult despre calitatea ovocitara, despre ce e bine, ce nu, ce se poate incerca, ce nu merge…
O noua discutie cu medicul meu. "Ati tras lozul nenorocos! Sansele ca la varsta dumneavoastra sa aveti o asa rezerva ovocitara redusa sunt minime. Combinatia rezerva ovocitara redusa + endometrioza + infertilitate masculina extrem de severa este foarte rara". Dar mai incercam.

Si programam in vitro 4, in august 2009. Doze imense de stimulare hormonala, combinatie ciudata de medicamente. Devenisem experta in a ma injecta in burta, in a combina medicamentele, in a schimba ace, in a ma dezbraca in fata tuturor ecografistilor care au lucrat vreodata la spitalul a carui pacienta eram. Atunci am facut atat de multe injectii, incat la sfarsit aveam burta plina de echimoze. Urmeaza prelevarea ovocitara. Trei zile mai tarziu, acelasi telefon, cel cu "ne pare rau".

Ce faci? Cum mergi mai departe? Cum faci sa nu te pierzi pe sine? Cum faci sa nu auzi "Nu vrea Dumnezu sa ai un copil", "Se va intampla cand te vei astepta mai putin si pe cale naturala", "Cine stie ce ai facut tu de nu ai copil", "Cine stie cate anticonceptionale ai luat la viata ta…." Cum faci sa nu innebunesti de durere, de disperare cand nu iti doresti decat un lucru normal: un copil??

Am inceput turul doctorilor din Europa, fie ducandu-ma personal, fie prin e-mail. Austria mi-a spus, ne pare rau dar nu putem incerca mai mult decat cee ce au incercat doctorii dumneavoastra. Germania la fel. Budapesta a fost dispusa sa imi mai dea o sansa, insa combinatia ciudata de hormoni pe care mi-o propuneau m-a facut sa spun ‘pas’.

Si am ramas la mine la clinica, unde in martie 2010 am avut o noua discutie cu docotrul. S-a uitat in ochii mei si mi-a recomandat o procedura cu donatoare de ovocite. Atunci am aflat cum este sa mori putin. Am fost trecuta pe lista de asteptare - minimum 6 luni. Am acceptat, m-am dus acasa, m-am inchis in camera si am plans trei zile si trei nopti. Cum, sa nu am copilul meu biologic? Sa nu mai existe o a doua ca mine, care sa rada ca mine, sa aiba ochii mei, sa ma regasec in vocea ei? Cum, eu ma termin aici? Cu ajutorul sotului m-am repus pe picioare. Mi-a explicat si m-a readus usor usor la viata.

Intre timp am inceput sa ma interesez privind adoptia unui copil roman. Aveam tot ce ne trebuie pentru a creste un copil fericit. Legislatia romana doreste insa ca in Romania copiii abandonati sa stea inchisi in camarute mici, in patuturi metalice si nu sa ajunga in bratele unor oameni care si-i doresc. De aceea aceasta legislatie spune ca ‘cetatenii romani cu dubla nationalitate pot adopta copiii romani doar daca se reintorc in Romania si au aici domiciliu stabil’. Deci, eu ce fac? Ma reintorc acasa? Las serviciu si barbat aici si ce fac in Bucuresti? Unde gasesc serviciu? Cat dureaza sa fac actele?
Am incercat adoptia din tara unde ne aflam. Tara aceasta are contracte de adoptie cu China, India, Sri Lanka, dureaza 5-6 ani si zeci de mii de euro…. nu! Daca e sa trecem prin asta atunci va fi doar pentru un copilas roman.

Intre timp cele 6 luni de asteptare pentru donatoare au trecut si ca de obicei suna telefonul: "Am gasit o donatoare care sa corespunda profilului dumneavoastra, puteti incepe". Am inceput, am terminat, am primit 4 ovocite si la final un nou telefon: "Ne pare rau, nu aveti embrioni de transferat!"

Cum??? De ce???

Daca pana atunci am inteles logic multe chestii, in ziua aia am inteles ca nu mai trebuie sa caut logica in nimic. Caci nu tine de logica.

O noua discutie cu medicul: "mmmmmm, foarte ciudat, inseamna ca problema nu este la dumneavoastra, ci la sotul dumneavoastra! Recomandam o noua incercare, procedura scurta, cu propriul dumneavoastra material genetic si 50% sperma sotului + 50% sperma de la donator." Zicem da, ajungem acasa si de data asta trece sotul meu prin ce trecusem eu cu jumatate de an in urma. Cum iti iei adio de la propriul tau copil, fie el si neconceput? Enrom de greu si imposibil in fapt. Insa inveti sa uiti si iti hranesti speranta ca poate in vitro 6 va reusi. Speranta, mereu speranta....

In vitro 6. Procedura scurta, 10 zile de injectii, 4 ecografii, doza dubla de declansare cu pregnyl (drept pentru care am ajuns la urgenta). Urmeaza prelevarea ovocitara, din nou dureroasa ca si la prima incercare. La 5 minute dupa prelevare mi se inclesteaza maxilarul, mi se albeste totul in fata ochilor si nu-mi mai amintesc nimic. Ma trezesc cu o asistenta care imi vorbeste si imi spune va fi bine, m-a pus pe perfuzii cu… (asta nu-mi mai amintesc). La incercarea asta au prelevat 14 ovocite! Record absolut! Cum, eu care vin de la procedura cu donatoare, am 14 ovocite productie proprie????

Urmeaza fertilizarea, 50% cu materialul genetic al sotului, 50% cu donator. Dupa trei zile, telefon: "Doamna, veste buna, azi putem face un transfer embrionar pentru dumneavoastra!’. Sar ca o minge de bucurie, topai, tremur si plang!! "Avem transfer, avem transfer, ovocitele mele functioneaza". Sun sotul, vine, ma ia, plecam la spital. In sala de embriotransfer, vine embrioloaga si ne spune: "Avem 1 embrion tip–top, de 10 celule, cu materialul genetic al sotului, il transferam pe acela!". "Super! Un embrionas super bun cu materialele noastre genetice!!!"

Si din nou 10 zile de agonie si extaz, concentrare pe cel mai mic semn care ar putea sa indice ca bebe e acolo. Si din nou frica aceea ingrozitoare de acel test, de acel telefon, de tristete, de nesiguranta....

Din pacate, istoria s-a repetat, iarasi beta negativ, iarasi "ne pare rau". Si iar am plans amandoi...

Atunci am vrut sa ma opresc, simteam ca nu mai pot, nu mai vedeam rostul. Incercasem orice se putea incerca. Eram suparata pe mine ca ma supuneam unui asemenea chin. Speranta din mine murise.

Ajunsesem sa ies din nou afara, sa ma bucur ca vad copii si femei gravide, sa ma bucur de invitatiile prietenelor la zilele de nastere ale copiilor. Reusisem sa inchid un cerc. Dar imi omorasem speranta. Nu mai era in mine. Era in alta parte. Am regasit-o un an mai tarziu intr-un telefon de la o prietena. O prietena care avea 40 de ani si 6 fivuri nereusite la activ. M-a sunat si mi-a spus: "Sunt insarcinata in 3 luni cu gemeni!"

Un simplu telefon mi-a redat puterea de lupta si am programat in vitro 7, fix acum un an in septembrie 2011. Aceeasi poveste - Puregon, Orgalutran, Pregnyl. Si un telefon cu "ne pare rau...... nu avem vesti bune..."


Astazi, atatia ani mai tarziu, am in burtica un bebe pe care il asteptam sanatos pe lume in ianuarie. Un bebe obtinut la fiv 8, cand eram sigura ca nu se mai poate. Un bebe minune ca toti bebelusii, dar un bebe care dinainte sa existe m-a invatat atat de multe. Copilul meu intelept. Copilul meu luptator. Copilul meu!


wow, am ramas fara cuvinte. felicitari pentru ca ai fost asa puternica :) In final a meritat! [great]
eu 27 ani, el 27 ani/
iunie 2012 laparoscopie-endometrioza
oct 2012 -3.4 mil de sperm..prea putini pt o sarcina naturala
dar minune..am descoperit chiar in luna aceea ca am ramas insarcinata..
21.12.2012 sarcina oprita in evolutie la 9 saptamani
ian 2013 -teratozoospermie severa
Mthfr -mutatia 677c heterozigot si 1298a heterozigot
Pai IAU - mutatia 844ag homozigot
Martie 2013 - spermograma in limite normale

Octombire 2014 - am inceput pregatirile pentru FIV

Luptam in continuare pt ceea ce ne dorim!

Noiembrie 2014, sarcina spontana! Ne rugam la Doamne Doamne sa fie bine!

O sa avem o motata!!

Imagine

Avatar utilizator
andra_alexandra
Mesaje: 568
Membru din: Lun Mar 25, 2013 1:54 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde andra_alexandra » Dum Mai 19, 2013 6:59 pm

Cred ca este a treia oara cand citesc acest topic cap-coada, nu ma pot abtine sa nu citesc si recitesc despre reusitele in fata infertilitatii. :ymdaydream: :x
Sper sa ajung si eu cat de curand sa scriu aici despre cum a venit in viata noastra puiul mult dorit! :YMPRAY: :YMPRAY: :YMPRAY:
Avem amandoi 27 de ani
Il asteptam pe bebelusul nostru din octombrie 2011 si abia dupa un an si opt luni de investigatii am primit si noi un diagnostic: ovare micropolichistice + mica mutanta (MTHFR A1298C- heterozigot; PAI-1 4G/4G - homozigot si Factor XIII - homozigot)
20.05.2013 - IUI 1 - test beta HCG in 03.06.2013 - negativ (valoare 2)
17.06.2013 - IUI 2 - test beta HCG in 01.07.2013 - negativ (valoare 0.1)
In a patra luna de branca ursului, UM pe 12 octombrie, test pozitiv pe 3 noiembrie, pe 4 noiembrie beta 38.7, pe 6 noiembrie beta 82.4 - VINE BEBE!
Imagine

Avatar utilizator
cris8
Mesaje: 601
Membru din: Mie Noi 17, 2010 4:32 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde cris8 » Mar Iun 04, 2013 7:28 pm

andra_alexandra, exact asta spuneam si eu cu ceva timp in urma...vei veni si tu curand sa iti scrii povestea aici, vei vedea... am vazut din postarile tale de la topicul de Inseminare artificiala ca esti o luptatoare, asa ca nu ma indoiesc nicio clipa ca vei iesi invingatoare din lupta asta! [floare]
In sfarsit, cea mai fericita mamica de fetitza absolut perfecta !!!

Avatar utilizator
Irina_
Mesaje: 1749
Membru din: Sâm Feb 05, 2011 11:31 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Irina_ » Vin Iun 14, 2013 8:16 pm

E adevarat ce spunea Cris intr-unul din mesajele de mai sus. Cu toate am visat probabil din prima zi in care am intrat pe acest forum sa putem scrie pe acest topic povestea noastra. Povestea de succes care sa poata deschide o usa a sperantei pentru cei care nu idraznesc sa mai spere ca va veni ziua in care isi vor tine copilul in brate.

Desi in curand se implinesc doua luni de cand mi-am vazut visul realizat, am tot amanat sa scriu acest mesaj. Pentru ca mi-e greu sa gasesc tocmai acele cuvinte potrivite care sa poata descrie ce simt. Si pentru ca as putea insira un roman intreg (cine stie? poate ca intr-o zi, o voi face, in incercarea de a schimba mentalitatile din Romania). Si pentru ca, din fericire, viata mea este acum plina, mult mai plina decat mi-as fi putut imagina [mami] .

Din punct de vedere medical, povestea mea este cat se poate de banala fata de a altor fete care au scris aici. Am fost dintotdeauna si raman o norocoasa. E drept, a fost nevoie de aproape cinci ani, de nenumarate perindari prin cabinete medicale, monitorizari, sute de analize, o laparoscopie, un diagnostic de endometrioza severa (printre altele) pus cu intarziere, un tratament hormonal debilitant, doua incercari esuate de inseminare intrauterina, un FIV si o sarcina dificila pentru a ajunge unde sunt azi. Nimic neobisnuit, in "comunitatea" noastra, a pacientelor infertile. Cronologic, este totul aici: viewtopic.php?f=4&t=11&start=300

Ceea ce pot spune ca a fost oarecum diferit, este impactul profund pe care aceasta afectiune l-a avut asupra vietii mele. Felul in care m-a remodelat sufleteste, prin cele mai adanci "cotloane" ale inimii si modalitatea in care mi-a rasturnat existenta. Sunt tot eu, cea de acum cinci ani, si totusi parca traiesc intr-o alta dimensiune. Mult timp am crezut ca oamenii isi fauresc singuri destinul, ca ambitia, disciplina si taria de caracter sunt suficiente pentru a-ti atinge telurile. Ca viata decurge conform unui tipar, atat timp cat faci totul ca la carte. Ca o cariera si o viata personala implinita sunt suficiente. Am fost naiva, am trait intr-un glob protector (numit probabil, inocenta). Iar cand globul meu s-a spart, am picat de sus si iluziile s-au facut tandari. M-am cufundat in depresia infertilitatii pentru ca abia peste cativa ani sa ajung la acceptare. Sa reusesc sa ma bucur de viata traind in prezent.

Am renuntat la cariera. Am acceptat dependenta de altii. Am invatat putin din ce inseamna umilirea care naste toleranta. M-am autoeducat incercand sa abandonez spiritul competititv si ideea de perfectiune (prieteni perfizi in confruntarea cu infertilitatea). Am inteles ca senzatia de control in viata e o naluca. Stiu poate mai multe acum, am castigat macar un dram de intelepciune in plus? Probabil. Preferam inocenta? Cu siguranta...

Si totusi, au existat si parti bune ale experientei. Sunt foarte multe persoane pe acest forum cu care nu m-am intalnit niciodata. Cu toate astea, parca imi sunt vechi prieteni. Am trait impreuna si am impartasit atatea emotii!! Mi-am intarit increderea in propria casnicie. In plus, prin fetele SOSI, parca am castigat o a doua familie. Prin voluntariat, timp de un an, am incercat multe, am reusit putine. Dar daca am ajutat in acest timp fie si o singura persoana, tot e un castig. Daca am reusit sa schimb cateva mentalitati invechite ale unor persoane, e o realizare.

A fost nevoie de peste 1500 de mesaje postate pe forum ca sa ajung sa il scriu pe acesta. Dar totusi nu va fi ultimul. Am invins infertilitatea dar nu voi uita niciodata. Dincolo de cicatrici, sunt insa o persoana mai puternica. Si voi, cele care inca va luptati cu infertilitatea, sunteti deja. Va astept sa ne intalnim "de cealalta parte a baricadei". %%-
35 ani, istoric de infertilitate primara, peste 4 ani de incercari de conceptie esuate, endometrioza severa plus alte cateva afectiuni relevante, 2 tentative IA esuate dar si un prim FIV prin Subprogram, reusit!
Din 16 aprilie 2013, cea mai fericita mamica de [baietel] Darius Victor, binecunoscut drept Grauntel si iubit de cand era doar un puncticel pe o ecografie :) Acum la aproape 4 ani de fericire pura.

Avatar utilizator
Arcip Andreea
Mesaje: 480
Membru din: Sâm Sep 11, 2010 9:14 am

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Arcip Andreea » Lun Iun 17, 2013 12:10 pm

Irina, ai descris foarte bine sentimentele care ii incearca, cred, pe toti cei care au invins infertilitatea. Am ramas cu multe cicatrici in urma luptei, inca nu pot zambi decat amar cand ma gandesc in urma. Ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca am reusit, totusi, relativ repede sa-mi tin puiul in brate.

Eu mi-am dorit sa ajung sa postez o carte postala a sperantei, din aceea de incurajare a familiilor care inca mai asteapta minunea in viata lor. Si astazi, in sfarsit, am facut-o. http://specialfamiliescards.fertilityeu ... ou/gallery

Randurile de mai jos sunt indreptate in special pentru fetele care au parteneri cu probleme de fertilitate. Va inteleg frustrarile, va inteleg intrebarile si sentimentul de neputinta. Sunt aici pentru a va incuraja si pentru a va reaminti ca se poate. Va doresc tuturor sa fie cat mai curand.
Oligospermie severa. In 2009 operatie de varicocel, imbunatatiri nesemnificative.

2011, FIV1, Turcia - Florence Nightingale - reusit, SOE sapt. 5;
2012, FIV2, Turcia - Acibadem - reusit, ne rugam sa fie bine pana la capat;

Mamica fericita, 9.04.2013

Avatar utilizator
cris8
Mesaje: 601
Membru din: Mie Noi 17, 2010 4:32 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde cris8 » Mar Iun 18, 2013 3:57 pm

Intr-adevar infertilitatea lasa in urma rani adanci. Nu trece zi in care sa nu lacrimez sau chiar sa plang in hohote atunci cand imi tin copilul in brate, pentru ca imi amintesc cum altadata momentele astea erau doar un vis frumos, si ma intrebam daca voi fi vreodata mamica, si ma intrebam de ce mi se intampla mie toate astea... Nu cred ca voi uita vreodata cei 6 ani de suferinta, speranta naruita luna de luna, sentimentele de neputinta...nu am cum sa uit...iar cand mai intalnesc cate un cuplu care se confrunta cu infertilitatea, ma doare sufletul pt ei...si cand ma gandesc cat de multi sunt numai in anturajul meu, ma intreb cu groaza cati sunt in tara asta, sau in lumea asta...dar slava Domnului ca infertilitatea poate fi invinsa! Pentru ca se poate fetelor, numai nu renuntati, oricat de greu ar fi!
In sfarsit, cea mai fericita mamica de fetitza absolut perfecta !!!

Avatar utilizator
ioanaa
Mesaje: 32
Membru din: Mar Oct 08, 2013 6:18 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde ioanaa » Mie Oct 16, 2013 7:35 pm

Fetelor, am citit povestile voastre cu final fericit, oare vreodata o veni si randul meu sa scriu asa ca voi? 8-| Foarte multi bani trebuie pt aceste fiv-uri, sotul meu este azooboy, tot la fel, am zis ca poate-poate o vrea Dumnezeu si cu noi sa faca o minune. Dandu-mi seama ca fara fiv n-avem nicio sansa, mi-am propus ca dupa sarbatori sa ma duc sa-mi fac si eu analizele, sper ca o fi prea tarziu, nu stiu, eu avand 38 de ani. Doamne ajuta tuturor sa scriem povesti cu final fericit aici!

Avatar utilizator
nina
Mesaje: 5
Membru din: Mie Dec 30, 2009 9:33 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde nina » Mie Noi 20, 2013 11:26 pm

Buna fetelor! Da, am invins fertilitatea dupa 8 ani de chin si 9 incercari de FIV.
Povestea mea : Am 38 ani sotul 39, si cand ne-am casatorit 2004, am hotarat sa facem un bebe (timp de 3 ani am luat anticonceptionale, nestiind ca eu nu pot avea copii). Noi in 2000 am plecat din tara in Italia, si suntem aici in prezent.
Am tot incercat sa raman insarcinata pe cale naturala timp de 1 an, nu am reusit, apoi am inceput cu controale si analize. Dupa 2 ani am facut o laparoscopie si am descoperit motivul infertilitatii: trompe inchise. Singura sansa era de a face fiv.
De atunci pot spune ca a inceput adevaratul chin pentru mine. Am inceput cu incercarile de fiv: 1,2 3,....... cand am ajuns la al 7-lea am decis ca trebuie sa fac ceva!
Eram deja intr-o depresie si o dezamagire enorma, nu pot expica cat am suferit si cat am indurat, nu mai puteam..... , eram distrusa. Adoptia nu era o optiune, ptr ca locuim in strainatate si slabe sperante .Stiti cum e cu adoptiile! Dupa un control la un medic, mi se propune scoaterea trompelor, am acceptat , chiar daca stiam ca nu-mi ramane am nicio sansa pe cale naturala. M-am operat iar dupa operatie, la al 2lea FIV, am ramas insarcinata cu un baitel, care acum are 11 luni si lumatate.

Si acum pot spune ca indraznesc sa mai incerc pentru o alta sarcina. Nu pot sa cred... ,ca am ajuns sa ma gandesc la un alt copil, este ceva de vis. Dupa atata chin sa pot spera deja la 2 copii, ptr mine este ceva fantastic! Am fost f scurta in povestire, bebelusul nu ma lasa! Sper ca v-am dat curaj cu povestea mea de viata.
FETELOR NU VA PIERDETI SPERANTA!! LUPTATI PENTRU VISUL VOSTRU!!!!!!!!!!!! BAFTA TUTUROR !!

Avatar utilizator
PetraBlue
Mesaje: 21
Membru din: Vin Noi 29, 2013 4:09 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde PetraBlue » Mie Dec 11, 2013 10:28 pm

Buna, e prima data cand scriu aici, cu toate ca de ceva vreme v-am citit si rascitit de zeci de ori si am prins curaj sau m-am demoralizat impreuna cu voi. Din pacate sunt f putine forumuri unde persoanele care au reusit sa aiba copii prin IA sau FIV mai intra sa isi spuna reusita sau sa dea anumite detalii despre aceste proceduri, care ar putea ajuta.
..Si ca sa-mi incep povestea si sa stiti ceva si despre mine, incep prin a va spune ca si eu si sotul, avem 31 de ani (inca :) pt cateva luni). De la 29 de ani ne chinuim sa avem un copil al nostru. Am pornit pe acest drum linistiti si increzatori, imi aduc si acum aminte prima luna in care asteptam nerabdatoare cele 2 liniute, dar care nu au aparut. Am stat linistiti, era si absurd sa se intample din prima, ne gandeam noi si am tot sperat, am inceput cu temperatura luata in fiecare zi, la aceeasi ora, pe luna ce trecea din ce in ce mai constiincios, apoi testele de ovulatie, totul in regula, insa cele doua liniute se incapatanau sa nu apara. De pe toate forumurile si articolele citite am priceput ca ar fi bine sa facem o spermograma, am facut-o si pe asta .. la un X laborator.. si a iesit, nu incredibila, dar in limite normale, bun atunci, am zis clar ceva e la mine si fuguta la dr. ginecolog dupa numai 5 luni de nereusite (cu toate ca peste tot se zice ca poti sta linistit un an, eu nu am putut) si spre fericirea mea, doctorul nu m-a respins, mi-a ascultat povestea, a vazut spermograma si a zis: ok, ceva se intampla, sa vedem ce este. Am inceput cu o ecografie sa vada foliculii, daca sunt, daca se dezvolta bine, pana aici, totul in regula, m-a programat pt o prima instilatie sa verifice permeabilitatea trompelor, mi-a explicat ca in functie de aceasta stabilim un HSG, n-a mai fost necesar, deoarece trompele mele erau infundate, de aici si esecul in conceptie si asa a urmat o alta programare pt instilatie, unde o trompa s-a curatat, a doua din cate am simtit s-a obturat si mai tare. Depresia mea incepea sa ia contur, mi se parea atunci ca o trompa infundata poate fii cel mai rau lucru posibil si sansa mea de a avea copil, ruinata. Am inceput atunci, dupa indelungi cautari de tratamente miraculoase, sa iau branca ursului, citisem ca e buna pt asa ceva, miscare mai multa si uite asa (nu stiu daca a fost meritul tratamentului meu minune) la o luna, la urmatoarea instilatie, trompa mea s-a curatat, de siguranta, a mai urmat o instilatie la distanta de o luna, unde acelasi rezultat: trompe permeabile si evident indicatia de a ne apuca de treaba, dar, degeaba, rezultatul acelasi, aceeasi liniuta cruda si singuratica se incapatana sa apara pe test, dezamagirea totala, am mers din nou la dr., acelasi raspuns, ca nu am nimic in neregula, monitorizari dupa monitorizari lunare, am incercat chiar si pregnylul, gasit cu greu la cineva in Bucuresti, noi nelocuind in capitala, fuga la spital sa-mi faca injectia si cu sufletul la gura..pune-te pe treaba si evident, rezultatul final..O LINIE.. alta dezamagire, alt proces de stresare catre dr. gineco, de parca saracul, ar fi fost cauza esecului nostru. Ne-a indrumat atunci sa mai incercam o spermograma la un cabinet de genetica, unde am constatat ca aveam un numar bunicel de 40 si ceva de mil/ml, o morfologie buna de prox 60-70%, in schimb mobilitatea progresiva, dezastru, undeva la 10% si leucocite din plin. Ne-am linistit intr-un fel ca aflasem cauza infertilitatii noastre si in naivitatea noastra, crezand ca tratand infectia se va rezolva totul de la sine. Zis si facut, initial am mers IAR la dr meu care i-a prescris niste vitamine si un tratament antibiotic amandorura pt tratarea infectiei, pt sot, doua saptamani de tratament repetat, timp de trei luni, cu refacerea spermogramei dupa acest interval de timp si revenirea la dansul. Evident, rezultatul urmatoarei spermograme si mai proasta, iar raspunsul dr. meu, ca singura mea sansa de a ramane gravida e FIV, m-au daramat, am reusit sa-mi tin lacrimile pana la usa doar si din nou chinul, mai urmau si sarbatorile de Pasti (de neuitat). Simteam nevoia sa urasc pe toata lumea, sa dau vina pe toti, incepand de la dr, la mine, la sot, la toata lumea din jurul meu, pana intr-o zi cand am tras din nou de mine si mi-am zis din nou ca daca eu vreau ceva nimic nu-mi sta in cale, ca poate sa spuna oricine, orice, eu tot imi voi indeplini telul in viata. Am dat fuga la urolog sau mai bine zis urologi (cred ca i-am testat pe toti) unde curios, incepand de la sfaturi ca ar trebui sa mai slabeasca (desi n-am un sot obez, e oarecum in limitele normale), ca ar trebui sa-si schimbe stilul de viata, sa faca mult sport (facea si asta), sa nu fumeze (nici nu era cazul) si o gramada de bla bla-uri pe zeci de milioane pana la tratamente fara nici un efect, ba chiar care inrautateau situatia, am ajuns la concluzia ca tot dr meu ginecolog ii daduse cel mai bun tratament si ca avusese dreptate, dar cum imi jurasem ca nu mai calc acolo, pt ca in mintea mea bulversata de atunci as fi vrut alt raspuns, acela pe care il dorem eu, si nu varianta FIV venita pe nepusa masa, am hotarat sa ma documentez bine despre infectiile prostatei si fiind si in domeniu medicinii, am zis ca ii fac eu tratament sotului. Si asa am inceput lupta cu spermograme, spermoculturi, antibiograme, tratamente si repetarea lor lunara. Am reusit sa reducem infectia dramatic, de la simptome cu dureri testiculare si dureri la urinat, etc, la simptomatologie aproape zero, iar leucocituria adusa de la aprox 6000leuc/ml la o limita aproape de normal de 80-90leuc/ml., insa spermogama care se degradase incet si sigur se mentinea in aceleasi limite dezastruoase, ajunsa la 20 mil/ml si o mobilitate care cu greu ajungea la 10%, cu toate ca pe langa toate tratamentele antibiotice, a luat saracul tot ce putea exista pe piata pt fertilitate, le-as enumera, insa mi-e ca nu am loc aici :). Si ca sa fie treaba treaba, am luat si eu infectia. Cu inima stransa, am zis ca merg la acelasi medic (avand experienta multor altora inainte la care nu am simtit nevoia sa mai calc si a doua oara) care m-a reprimit in cel mai frumos mod posibil si am inceput un tratament, care mi-a facut bine, mi-a explicat mai cu retinere de data aceasta ca, necrezand in reusita inseminarilor, sfatul lui ar fi ca FIV sa ramana totusi o alternativa. Au mai urmat cateva luni de plimbari la cabinetul acestuia, nici eu nu mai stiam de ce, ba mai aparea o speranta si un salt spre bine a spermogramei, ba o monitorizare, ba o cadere a progesteronului cu aparitia de sangerari si dureri de sani insuportabile si ciclu neregulat, ba..ca nici nu-mi amintesc de ce intr-o zi am ajuns acolo, tot ce-mi amintesc e ca m-a bufnit plansul si il intrebam ce e in neregula cu mine si de ce doar mie mi se intampla lucrurile astea, ce trebuie sa mai fac, ce analize, ca doar facusem tot ce era posibil. M-a sfatuit sa incerc sa ma relaxez, ca stressul e principalul motiv pt toate dezechilibrele hormonale, dar ce sfat stupid, ce era sa o fac, cand trecusera peste 2 ani de nereusite si banii nostri mergeau toti pe tratamente si investigatii si toti cei pe care ii cunosteam aveau copii, se hotarau sa aiba copii si reuseau si ii si nasteau intre timp si au urmat cei cu mult mai mici ca noi, care se casatoreau si inevitabil aflam vestea fericita: ACUM SUNTEM 3!!! si inevitabilele intrebari: dar voi de ce nu faceti, ce asteptati?(..pe m..ta,ma scuzati de limbaj, dar era cam unicul din mintea mea la acea vreme, cam aveam un raspuns clar in minte pt fiecare intrebare, care mai si scapa de pe buze de multe ori) Muream si inviam in fiecare zi si imi spuneam ca nu ma intereseaza nimic, dar nu voiam sa mai vad pe nimeni, sa aud pe nimeni si asa am hotarat ca nu are rost sa-mi mai pierd timpul. Am inceput sa ma interesez de IA, cu toate a stiam ca sansele sunt mici si ca dr meu nu crede in asa ceva, am zis sa merg sa-i cer o opinie si o recomandare catre o clinica ce face asa ceva. I-am explicat ca doresc sa incerc, oricare ar fi sansele, deoarece drumul pana la FIV pt mine e cam lung din multe puncte de vedere si surprinzator, cu toate ca stiam ca facuse cu destul de multi ani in urma inseminari si ca a renuntat definitiv, am auzit cuvintele magice: putem incerca. Nu pot sa exprim ce a fost in sufletul meu, ma uitam la el si ma gandeam daca putem incerca..la o clinica sau chiar e dispus sa faca el, eram oricum extaziata, mai ales ca in atatia ani devenise omul care chiar daca simtisem ca-l urasc la un moment dat, care nu mai suportam sa-l vad desi continuam sa merg la el, devenise persoana in care aveam cea mai mare incredere. A facut o exceptie de la hotararea definitiva si dupa ce am stabilit impreuna cu dr genetician cu care colaboreaza, ca ne va prepara sperma a urmat o spermograma sa stim cu ce va avea de lucru si din nou surpriza, nu avea cu ce lucra, volumul abia daca era 1 ml, iar numarul 11 mil. Am crezut ca o iau razna, dar din nou mi-am dat cateva palme sa-mi revin, am luat alte tratamente naturiste, acum bazate pe marirea volumului si in final, in septembrie acest an am reusit sa crestem volumul la aproape 2 ml. A ramas inseminarea pe octombrie. Pe 31sept. a fost prima zi a CM, am inceput stimulre cu clostilbegyt, initial s-au format 5 foliculi frumusei. Am stabilit ca ii lasam sa se sparga natural si ramasese stabilit ca pe 15 oct facem inseminarea. Intre timp, fiind sambata si duminica la mijloc, am zis ca fac teste de ovulatie, le-am facut pana in data de 15 cand abia daca puteam sa-mi dau seama daca e pozitiv testul sau nu, asa ca am pus mana pe tel si l-am sunat pe dr, i-am explicat situatia si dupa ecografie, m-am trezit ca ramasesem cu un singur folicul de 23 mm si inca doi anemici pe celalalt ovar, dar care cred ca mergeau spre regresie. Am amanat inseminarea pe a doua zi seara, devenisem mai mult stresata de faptul ca poate nu se sparge foliculul, a doua zi cred ca am facut o cutie de teste de ovulatie, care incepeau incet sa se pozitiveze, dar parca nu era destul. In fine, spre seara din tot stresul si dezamagirea si depresia cumulate in aproape 3 ani, au fost inlocuite de o nepasare totala, nu ma recunosteam, obosisem sa ma gandesc la testele de ovulatie, la spermograme, nereusite, etc, eram obosita si fericita totusi ca incerc ceva nou, ce ar putea avea sanse, desi nu credeam o secunda in reusita. La 6 seara a fugit al meu cu "proba" cum i se spune :)) la preparat si am asteptat o ora, ne-a explicat ca dintr-un milion a reusit sa aduca la 10 mil de [sperm] viabili. La 7 seara eram la spital, unde surpriza dr meu nu era disponibil. M-au dus intr-un salon, mai mult plina de nervi cu proba la subrat, am asteptat aproape o ora sa iasa din operatie. M-am relaxat instantaneu cand mi-a venit randul, am zis bine ca macar incerc ceva si uite asa cam aprox 15 minute, a durat si durut inseminarea. Mi-a explicat ca a facut o chestie mai neconventionala si anume un cerclaj sub anestezie locala, ca sa nu afecteze [sperm] si sa nu se scurga din uter sperma preparata. Am mai asteptat pe capra 5 minute si nu m-a lasat sa ma ridic deloc, m-au luat cu targa frumos, m-au mutat in pat unde au si aparut niste dureri de burta groaznice de credeam ca o iau pe pereti. Au trecut dupa vreo ora si am continuat sa stau in pozitia in care ma pusesera cu fundu' cocotat pe perne cateva ore bune pana n-am mai putut si am rugat sa merg la toaleta. Peste 2 zile mi-a scos firul de la cerclaj, ramasesem cu o durere difuza de burta, cu cate o mica sangerare, la 7 zile dupa, am crezut ca ma navaleste menstra, dureri de burta si surpriza spre seara cand am mers la baie, hartia plina de sange. A doua zi fuga la dr, s-a uitat, a analizat, a constatat, nimic in neregula, ce era mai ciudat si durerea disparuse si sangerarea, apoi treptat au inceput stari de rau, sani iar durerosi, oboseala rapida, in ziua 9 zic hai sa incerc un test de sarcina, evident, NEGATIV, nu mai aveam puterea nici sa mai fiu dezamagita, m-am gandit asta e... astept sa-mi vina si o iau de la capat, asta e viata mea, asta nu inainte de a trage cateva lacrimi zdravene. A doua zi la pranz, intr-o sambata, in care si uitasem ca era ziua in care implineam 10 ani impreuna cu sotul meu, dupa niste reprize de dureri de burta in care ziceam ca vin clar rusii, am zis ca mai fac un test, ce putea sa se intample, decat sa iasa negativ ca toate celelalte tone de teste negative la activ. Dupa 3 minute de holbat efectiv in test, declar NEGATIV, si nici macar nu asteptasem cele 5 minute necesare si l-am azvarlit de masa, cu al meu mai dezamagit decat mine, langa mine. Ca o confirmare a insuccesului, dupa ce se uitase si sotul meu la el, i-l smulg din mana sa mai imi confirm neputinta in fata esecului si ... surpriza, intr-o anumita lumina, intr-un anumit unghi, se vedea o tentativa de umbra si m-am uitat si m-am uitat si s-a uitat si al meu, mi-au inghetat lacrimile pe fata si am avut puterea sa-l mai intreb daca si lui i se pare ceva, a dat din cap si a inganat un da anemic. Era prima data in viata cand am vazut mai mult de o linie pe testul de sarcina, era o linie si ceva si ma gandeam ca o fi linie de uscare, dar ceva in suflet imi zicea ca nu. A doua zi cu prima urina am mai facut un test Minut, ca si primul si se vedea o linie si ceva mai mult, am facut si un test SURE CHECK si se vedea aproape clar a doua linie, am facut test in fiecare zi pana in prima zi de intarziere si pe zi ce trecea se vedeau mai bine. Cand am fost la dr nu i-a venit sa creada, m-a pus sa mai fac un test acolo, plina de emotii am mai facut unu, parca era primul si a iesi clar pozitiv, eram in al noualea cer. Acum am inceput a 11a saptamana de sarcina. Sunt fericita, cu toate ca au aparut si probleme, un hematom care a sangerat, acum s-a mai redus, stau in pat toata ziua, iau tratament si sunt linistita ca bebe are inimioara care bate si manute pe care le misca si e dezvoltat bine. Sper sa fie bine pana la 40 de saptamani si sa ne bucuram de sufletelul nostru mult asteptat. Acum pot spune cu sufletul deschis, indiferent de ce va fi mai departe ca AM INVINS INFERTILITATEA!!!!!!
M-am intins enorm, dar in speranta ca toate cele prin care am trecut pot fi un strop macar, de ajutor si speranta pt altcineva. Va doresc tuturor sa aveti parte cat mai curand sa va indepliniti visul si sa nu renuntati niciodata, oricat de greu ar fi!
Imagine

Avatar utilizator
AnaM
Mesaje: 54
Membru din: Mie Feb 13, 2013 8:17 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde AnaM » Vin Ian 03, 2014 11:36 am

Felicitari, Petra!
Cunosc foarte bine raspunsul tau in gand la intrebarea: "Voi de ce nu faceti copii?"

Vei vedea ca va trece timpul foarte repede si iti vei tine copilasul in brate. Spor la crescut [premom]
Life with twins is ... tworiffic!!!

Avatar utilizator
Bicu
Mesaje: 48
Membru din: Mie Noi 20, 2013 6:20 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Bicu » Vin Ian 03, 2014 4:14 pm

AnaM scrie:Cunosc foarte bine raspunsul tau in gand la intrebarea: "Voi de ce nu faceti copii?"


Eu cateodata le raspund scurt acelor "binevoitori" care-mi pun celebra intrebare: NU VREM COPII! (dar numai eu stiu cat ma abtin sa nu izbucnesc in plans :(( cand stiu care e adevarul ). Merg pe principiul "Ce tie nu-ti place , altuia nu-i face".
Doamne, faca-se voia Ta!
IA 1- ianuarie 2014 = negativa
IA 2 - iunie 2014 = negativa

Avatar utilizator
andra80
Mesaje: 500
Membru din: Joi Noi 15, 2012 3:22 pm
Localitate: Cluj-Napoca

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde andra80 » Mar Ian 14, 2014 10:52 am

M-am intrebat deseori daca voi scrie vreodata pe acest subiect. Nu daca voi avea copii, nu mi-am pus niciodata problema ca nu voi avea copiii mei, ci daca voi avea dorinta si forta de a-mi spune povestea. De a vorbi despre ceva la care nu vreau sa ma mai gandesc si de care nu vreau sa imi amintesc. Ma simt, scuzati comparatia, e poate nepotrivita, ca un alcoolic la o AAA, stie ca primul pas pentru a depasi problema este sa o recunoasca si sa vorbeasca deschis despre asta, dar nu vrea sa o faca.
Aici cred ca intervine si avantajul de a avea copii. Te obliga sa lasi in urma trecutul si sa te concentrezi la viitor. Pt ca ei sunt viitorul.

M-am considerat intotdeauna o persoana normala, echilibrata emotional, cu capul pe umeri, si cu o oarecare doza de intelepciune in ea. Dar chiar si eu am avut vreo 2 momente cand, imbibata de hormoni, mi-am acuzat sotul, in momentul in care nu mai avea chef sa stea drept la comanda, ca de fapt nu vrea copii...

Pt mine, lupta cu infertilitatea a fost foarte costisitoare, si financiar si emotional, pt ca a fost o lupta cu morile de vant. N-am stiut niciodata cu adevarat cu ce ma lupt si de ce am ajuns aici. Pt ca fac parte din acel tipar de femeie infertila pe care foarte bine l-a descris Tzuculina: cu un mediu de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata, sport, odihna multa, menstruatie relativ regulata, fara avorturi, fara nopti pierdute, fara vicii, fara anticonceptionale, pt care doctorii au gasit cauza: stresul. Da, cred ca suntem putini cei norocosi pt care in viata de zi cu zi nu exista stres la job, dar sunt semnificativ mai multi cei care fac copii fara nici o problema din cauza asta, cand vor si cati vor, iar atunci cand jobul iti place chiar cred ca stresul nu este un factor de risc.

Si da, si eu spuneam, celor care ne intrebau de ce nu facem si noi un copil, ca n-are cine sa se ocupe de el, ca inca nu e momentul, samd. Si noi am inceput sa evitam iesirile, nu mai aveam chef de povesti, telefoane, intrebari. Acum, cand copiii mei au 5 luni si jumatate, parca incep sa ma regasesc pe mine, cea de odinioara, sociabila, vesela, entuziasta, cu planuri multe si marete de viitor. Am pt cine... :)

Lupta mea a fost lupta cu sentimentul de "mecanism defect". Dupa 2 ani cand mi s-a pus diagnosticul de infertilitate primara, parca m-a lovit in cap, mi s-a parut un diagnostic pus cu prea multa usurinta. De ce infertil, daca nu exista nici o problema? Incercau sa imi explice ca daca nu obtii sarcina in maxim un an se cheama ca esti infertil. Bine bine, dar de ce?

Va urma... copiii nu ma lasa :)
Ultima oară modificat Mar Ian 14, 2014 11:55 am de către andra80, modificat de 4 ori în total.
eu 32, el 44, 5 ani de incercari, investigatii, stimulari, amandoi cu rezultate foarte bune la analize si teste. Nici o sarcina la activ, infertilitate presupusa de cauza ovariana, aderente, laparoscopie exploratorie finalizata cu drilling ovarian 2010, 2 IA nereusite, un MTHFR heterozigot, histeroscopie rezectie polipi endometriali, FIV Gynera cu blastocisti nov.2012 Mamica [cloud9] de [gemeni]!

Avatar utilizator
Anemari
Mesaje: 307
Membru din: Joi Mar 01, 2012 3:36 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Anemari » Mar Ian 14, 2014 11:14 am

Da Andra stiu ce zici...si eu imi fac inca curaj sa scriu aici.Sunt zile in care mai lacrimez gandindu-ma la ce simteam acum 1 an sau mai mult dar ai dreptate ca trebuie sa privim in viitor .insa nu cred ca putem uita cat de greu a fost sa ajungem aici
eu 30 de ani ,sotul 35 -infertilitate primara de 3 ani
sotul OATS, eu endometrioza ,laparoscopie 2011 totul ok,analize hormonale,secretii,pap ok.03.04.2012 prima IA,test 17.04.2012-negativ,dosar aprobat in iulie la Polisano Sibiu,Fiv 1 ,ET -nerealizat din cauza hiperstimularii severe,FET 1 10.12.2012,reusit, SOE 5+
FET 2- martie 2013 Reusit ,avem 2 inimioare luptatoare iubite,iubite
Din 23 octombrie mamica fericita de 2 baietei frumusei

Avatar utilizator
andra80
Mesaje: 500
Membru din: Joi Noi 15, 2012 3:22 pm
Localitate: Cluj-Napoca

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde andra80 » Mar Ian 14, 2014 8:35 pm

Povestea mea seamana destul de mult cu a Irinei, excepand endometrioza si excursia in Asia.. :) Nici eu nu o consider o poveste extraordinara, ci doar una cu final fericit.

M-am casatorit dupa o relatie de 6 ani in 2007, la 26 de ani, cu un barbat extraordinar de 38 de ani, si tot de atunci incercam sa ne intemeiem o familie. Am luptat 5 ani cu infertilitatea, cu lipsa de implicare a personalului medical in aceasta problema, cu medici care stiu sa urmareasca sarcinile spontane si fara probleme dar nu au expertiza in infertilitate, desi suntem in Cluj-Napoca, un oras cu posibilitati deosebite in Romania. Am umblat la mai multi medici de renume, care m-au trimis acasa sa mai incerc, care mi-au spus ca stresul este de vina, care mi-au indicat analize care au iesit bine. Infertilitatea s-a presupus a fi de cauza ovariana, datorita structurii multifoliculare a ovarelor, desi nu aveam simtomatica de SOP, ovulam ecografic iar menstrele erau regulate la 30-35 zile. Analize ok, profil TORCH asemenea, AMH 12, histerosalpingografia ok, spermograma foarte buna, test postcoital bun, analize hormonale bune, inclusiv cele de tiroida si hipofiza, ovare, uter, trompe ok, investigatii fara numar pe care nu le mai enumar aici. Ne-am programat viata in functie de doctori, de momente ale lunii, am muncit mai mult ca sa avem mai multi bani de lasat la cabinete medicale, am cautat luna de luna solutii sa le putem face pe toate in conditiile in care ai un serviciu important care impune prezenta ta.

In 2008 am facut o laparoscopie investigatorie, in urma ei s-a constatat din nou ca trompele sunt ok, nu exista endometrioza, ovare, uter ok, s-au eliminat niste aderente de pe ovare neobservabile ecografic si s-a facut drilling ovarian, pt a creste sansele de ovulatie si de obtinere a unei sarcini. Probasbilitatea de a ramane gravida in urma laparoscopiei era foarte mare, insa nu si pt mine.

Am facut 2 inseminari dupa laparoscopie care s-au finalizat cu beta 1, desi raspunsesem bine si la medicatia de stimulare - aveam 3 foliculi, si la cel pe ciclu natural. Nu le-am vazut rostul in conditiile in care ne laudam cu spermograma foarte buna si cu test postcoital ok, era clar ca musafirii erau de calitate si bine primiti. Probabil de aceea nici nu ne-au reusit... :(

Dupa 4 ani de tratamente cu clostibegyt (apa de ploaie pt mine) si injectii de menopur (nu cred ca au fost cele mai bune pt mine judecand dupa cate a trebuit sa fac: 4-12 injectii/luna la 80-90 lei/ bucata, + ce bine am raspuns la gonal in cadrul procedurii fiv) am primit indicatia de FIV. Am facut inainte cu o luna histeroscopia pt ca ecografic se vedea un polip endometrial, histeroscopia a confirmat existenta nu a unuia ci a 4 asemenea bucati, care impiedicau fixarea unei sarcini. De cand ii aveam, Dumnezeu stie..

Am ezitat mult sa incep procedurile de FIV, cred ca vreo jumatate de an nu am mai facut nimic. Speram in continuare sa se intample o minune, cheltuisem prea multi bani deja, munciti din greu, dupa cum imi placea mie sa spun, banii pt excursia in hawaii pt 2 persoane all inclusiv 10 zile, si care cu certitudine mi-ar fi dat o satisfactie pe care nu am gasit-o la cabinetele medicale :) (bravo Irina pt excursia life-changing din Asia). Dar, mai mult decat atat, daca pana acum facusem fata situatiei destul de bine, stiam ca daca FIV nu reuseste, as fi iesit foarte sifonata din povestea aceasta si cu moralul la pamant. Aveam stransi banii de Fiv, nu pt el in mod special, dar nu-mi venea sa-i cheltui ca sa imi joc la loterie moralul...

Am fost de 2 ori norocoasa. Prima data, pt ca atunci cand mi-am exprimat temerea de mai sus, familia s-a organizat si mi-a suportat costul procedurii. Si a doua oara, ca scriu acum o poveste cu final mai fericit decat am indraznit sa sper atunci. De ce DD nu ne-a dat bucuria unui test spontan de sarcina pozitiv, dar ne-a dat bucuria reusitei unui prim fiv cu 2 copii superbi, el stie. Cu toata intelepciunea cea de pe urma, cred in continuare ca a fi o mama cat mai tanara are numai avantaje. Indraznesc acum sa sper ca poate intr-un viitor apropiat ne va ajuta sa ne marim familia...

Cand am inceput procedurile, i-am spus sotului ca atati copii cati ne da Dumnezeu, ii vreau pe toti. Eram pozitiva, faceam in sfarsit ceva asupra caruia aveam un minim de control. Doctorita ma sfatuise sa astept cateva luni in urma histeroscopiei sa vedem daca nu raman insarcinata natural. Nu mai aveam rabdare, asteptasem destul. Discutasem deja despre infertilitatea mea si doamna doctor a spus ca putem sa tot cautam cauze de infertilitate si poate intr-un final sa le descoperim, dar sa nu putem face nimic in privinta asta (dadea exemplu cilii din trompe care imping sau nu embrionul spre uter) sau sa facem fiv. Eram deja in faza in care ma interesa solutia, nu mai aveam nevoie de explicatii. Si intelesesem ca prin fiv urmarim produsul de conceptie pana in stadiul implantarii, urmarim mediul implantarii sa fie favorabil, si ca ceea ce nu mai depinde de noi este a el sa se lipeasca efectiv. Era in sfarsit un proces transparent pt mine, iar eu de asta aveam nevoie. Daca stiam asta de la inceput, nu mai cheltuiam banii pe atatea stimulari fara rost, dupa 2-3 treceam la fiv. Dar nu iti spune nimeni asta, pt ca cotizezi luna de luna la cabinete medicale si nu trebuie sa isi asume nimeni un rezultat. In fine, tot patitul e intelept.

Am avut rezerve in a alege clinica din cluj unde am facut inseminarile, si am ales pt proceduri o clinica din Bucuresti care se lauda cu o rata buna de succes. Fivul s-a derulat in conditii bune, transparent, asa cum mi-am dorit. In urma punctiei au fost recoltate 24 de ovocite, din care s-au fertilizat in prima zi 17, si in urmatoarea zi inca 1. Sotul meu se si vedea cu o duzina de copii... :)) incerca sa ma convinga ca sunt suficienti si 2-3. Aveam 17 embrioni care evoluasera foarte frumos pana in ziua 3 (embriologul ne suna zilnic sa ne spuna evolutia lor), recunosc ca si eu eram putin speriata de ideea de a-i lua pe toti acasa.. :) Am mers la recomandarea dnei doctor pe transfer de blastocisti de z5, care era luni.

Duminica nu m-a mai sunat nimeni, iar luni am avut o surpriza.. Din cei 17 embrioni frumosi de clasa AA+, doar 7 ajunsesera in stadiul de blastocisti, si nu mai erau de prima clasa, ci de categorii BB, BC iar 3 CC-. Rezultatul mi s-a parut dezastruos, am simtit in cel moment ca esuasem, am fost foarte necajita si voiam sa imi fie toti transferati, da de se va prinde 1.. (acum, privind in urma, avand experienta mea si a voastra, realizez ca rezultatul a fost chiar foarte bun, atunci insa nu stiam foarte multe lucruri)

Dna dr mi-a explicat ca problema se pune intre a transfera 1 sau 2, pt ca daca transferam 3 trebuie sa ia in calcul faptul ca se vor prinde toti 3, nu voi putea duce sarcina la termen si va trebui sa facem reductie. N-am intrebat niciodata de ce n-as putea duce sarcina la termen, insa ideea de reductie m-a speriat. Mi-a spus ca de aici incolo ce se va intampla nu mai depinde de nimeni, mi-a lasat timp sa ma gandesc iar argumentul m-a determinat sa aleg transferul celor mai buni 2 embrioni, m-am linistit si am decis ca trebuie sa cred in puii mei asa cum sunt ei. Si, desi sarcina a inceput cu 3 saptamani de spitalizare din cauza hiperstimularii, am avut o sarcina fara probleme, dusa pana la 39 de sapt cand s-a facut cezariana, cu 2 copii care la nastere au cantarit 2,77 si 3,05kg si au luat doar note bune.

Peripetii? Da.
In noaptea in care trebuia sa fac injectia de declansare, la ora stabilita s-a luat curentul. Am facut injectia la lumina lumanarii, asa ca n-am vazut ca injectia de ovitrelle era sparta. Mi se paruse mie ca era cam putin in fiola, iar dupa ce am terminat de injectat continutul toata fiola mi s-a faramitat in mana. Panica totala. Cate injectii facusem pana atunci, una nu s-a pomenit sa fie fisurata. Suparare mare la farmacie, investim atatia bani ca sa ne inecam la mal.

Alte impresii?
Internata in spital, cu rezultatul beta pozitiv de z14 m-am dus la dr la care incercasem 4 ani sa raman insarcinata. Era singurul care parea sa aiba o strategie coerenta pt ce aveam de facut cand am inceput vizitele de investigare a infertilitatii, si parea ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior. M-a consultat si mi-a spus asa: aveti 2 saculeti, unul este prea mic si prea jos, foarte probabil sa va pierde pe parcurs. Sa veniti saptamana viitoare sa vedem daca se formeaza embrion. Atunci vom putea spune daca sunteti insarcinata. Atat. Am mers saptamana viitoare, se formasera embrioni, m-a chemat peste inca o sapt sa vedem daca le bate inima. Am revenit peste inca o saptamana, bateau 2 inimioare, mi-a spus ca al doilea sac este tot prea jos, este posibil sa se mai ridice pe parcurs, ca am sarcina cu risc si ca foarte multe se avorteaza spontan in primul trimestru. Ca exista foarte multe sarcini care pornesc ca si gemelare dar unul din embrioni se resoarbe. Sa trecem de primul trimestru, avortul spontan se poate produce oricand pe parcursul sarcinii, la fel ca si resorbtia, dar e mai frecvent in primul trimestru, si sa mai vin peste o luna. Atat. Nu felicitari doamna, nimic. L-am intrebat daca va veni la nastere. Raspunsul a fost ceva de genul: da, daca sunt in localitate si nu am altceva mai bun de facut... Asa ca am schimbat doctorul si am nascut cu colegul lui de la dep RUAM, pe a carui garda m-am internat cu sindromul de hiperstimulare si care s-a dovedit a fi o persoana de exceptie. Daca as fi stiut...

Doctorul 1 e un tip care vorbeste foarte putin, dar ceea ce spusese pana atunci se dovedise a fi corect. De aceea, la fiecare ecografie la doctorul 2 m-am dus cu inima cat un purice, hoping for the best but expecting the worst. Pana prin saptamana 20, cand am vazut ca realmente sarcina decurge bine, ca nu s-a resorbit nimeni, ca mi-am stricat singura jumatate de sarcina ingrijorandu-ma degeaba, ca copiii mei m-au ales de mama si merita increderea mea. Si m-am linistit, iar de atunci am fost o gravida foarte fericita... :)

Fetelor, cele care v-ati tinut copiii in brate dupa 7,8,9,10 incercari de fiv, aveti parte de toata stima mea. Stiu cat de greu mi-a fost mie sa numar pana la 1... si inteleg perfect mamicile care renunta dupa prima incercare esuata. In mare parte cred ca se datoreaza consumului enorm de timp, energie, bani si suflet care se intampla pana ajung la fiv 1. Iar eu nu stiu daca as mai fi avut curajul unui al doilea fiv..

Am crezut, si cred in continuare, ca prin munca decenta si sustinuta, prin curajul de a-ti urma visele, perseverenta si disciplina, poti avea viata pe care o doresti. Doar ca unii trebuie sa muncim mai mult decat altii pt acelasi rezultat. Iar unii trebuie sa munceasca chiar foarte mult... chiar si pt cel mai elementar si mai natural lucru, care este sa dai viata unui copil...

Va pup si va iubesc pt ceea ce sunteti si pt ceea ce ati reusit.
Andra
Ultima oară modificat Mie Ian 15, 2014 12:01 pm de către andra80, modificat de 3 ori în total.
eu 32, el 44, 5 ani de incercari, investigatii, stimulari, amandoi cu rezultate foarte bune la analize si teste. Nici o sarcina la activ, infertilitate presupusa de cauza ovariana, aderente, laparoscopie exploratorie finalizata cu drilling ovarian 2010, 2 IA nereusite, un MTHFR heterozigot, histeroscopie rezectie polipi endometriali, FIV Gynera cu blastocisti nov.2012 Mamica [cloud9] de [gemeni]!

Avatar utilizator
mirimir
Mesaje: 198
Membru din: Sâm Sep 19, 2009 11:53 am

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde mirimir » Mar Ian 14, 2014 11:43 pm

Andra80, felicitari pentru bebelusi si pentru faptul ca ai avut deschiderea de a scrie povestea.
:ymhug: pentru toate mamicile!
Mi-e asa drag acest topic, eu inca nu pot sa scriu, sper sa reusesc intr-o zi sa nu mai fiu asa coplesita de sentimente.

Avatar utilizator
Tzuculina
Mesaje: 434
Membru din: Mar Aug 14, 2012 12:21 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Tzuculina » Mie Ian 15, 2014 9:01 am

O poveste cu happy-end! Bravo Andra!
Cand viata iti ofera o lamaie acra, nu dispera: cere sare si tequilla...

Infertilitate mixta, incercam din 2009...
eu, 33 de ani, ovare polichistice, mutatii trombofilie: MTHFR 677C homozigot, PAI-I 675 4G, heterozigot, PAI-I 844A G, heterozigot, lipsa trompa dreapta, trompa stanga blocata
sotul 33 ani, oligoastenoteratospermie, operatie varicocel in 2011, fara imbunatatiri semnificative pana in prezent
FIV1, 2010, Gynera, s-au transferat 2 blastocisti, sarcina gemelara anembrionara, chiuretaj
FIV2, 2010, Polisano, ICSI, s-au transferat 2 blastocisti, sarcina ectopica, laparoscopie, trompa dreapta a fost scoasa
FET, 2011, Polisano, s-au transferat 2 blastocisti, test negativ
FIV3, 2012, Promed, in subprogram, s-au transferat 2 embrioni la 48 de ore, test negativ, au ramas 2 embrioni congelati
FIV4, 2012, Turcia Anadolu, s-au transferat 3 embrioni in ziua 4, beta10.12, 104.4, beta13.12, 333.3, beta15.12, 819.8. In sfarsit, avem o inimioara! Multumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a facut si ma rog sa nu mi-l ia!
Din 9 august mamica fericita de fetita superba! Multumesc Doamne!

Avatar utilizator
Bicu
Mesaje: 48
Membru din: Mie Noi 20, 2013 6:20 pm

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Bicu » Mie Ian 15, 2014 7:03 pm

Andra , emotionanta poveste :(( ....numai cine trece prin asa ceva , recunoaste sentimentele). Pot sa te intreb numele doctorilor 1 si 2 ( cum i-ai botezat tu ;)) ...)? Daca vrei sa spui....e alegerea ta.
Doamne, faca-se voia Ta!
IA 1- ianuarie 2014 = negativa
IA 2 - iunie 2014 = negativa

Avatar utilizator
Irina_
Mesaje: 1749
Membru din: Sâm Feb 05, 2011 11:31 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Irina_ » Mie Ian 15, 2014 8:11 pm

Andra, foarte frumos si emotionant ne-ai povestit... Da, povestile noastre au destul de multe in comun. A ta insa e cu dublu final fericit :).

Cat despre excursii, ai toata viata inainte, in niciun caz nu trebuie sa regreti! Mai ales ca de calatorie te bucuri o singura data, copiii iti aduc zambete non-stop. Sunt de parere ca mersul in calatorii in jurul lumii e unul dintre acele lucruri pentru care merita sa traiesti (si schimbarea de peisaj m-a ajutat intr-adevar enorm in lupta cu infertilitatea). Am ales sa nu investesc in lucruri, ci in amintiri frumoase si in revitalizarea relatiei. Unii isi renoveaza casa, eu prefer sa vizitez o tara noua. Pana la urma, ca peste tot in viata, e o chestiune de prioritati. Banii se duc oricum.

Acum putem sa ne remodelam visele. Putem spera sa calatorim in trei, in patru, in cinci... Atata tot.

Avatar utilizator
andra80
Mesaje: 500
Membru din: Joi Noi 15, 2012 3:22 pm
Localitate: Cluj-Napoca

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde andra80 » Mie Ian 15, 2014 9:10 pm

Tzuculina scrie:O poveste cu happy-end! Bravo Andra!


Tzuculina, nu ti-am spus niciodata cat de mult imi place motto-ul tau. E foarte important sa vezi partea buna care exista in orice lucru si sa stii sa te adaptezi la situatie sau sa faci "lamaia amara" sa lucreze in folosul tau...

Irina, nu pot sa nu regret banii care i-am aruncat pe fereastra, in hawaii cu certitudine erau mult mai bine folositi. Atatea incercari, luna de luna, foarte mult m-au demoralizat. Marea mea bucurie este insa ca reusita a fost dubla...
eu 32, el 44, 5 ani de incercari, investigatii, stimulari, amandoi cu rezultate foarte bune la analize si teste. Nici o sarcina la activ, infertilitate presupusa de cauza ovariana, aderente, laparoscopie exploratorie finalizata cu drilling ovarian 2010, 2 IA nereusite, un MTHFR heterozigot, histeroscopie rezectie polipi endometriali, FIV Gynera cu blastocisti nov.2012 Mamica [cloud9] de [gemeni]!

Avatar utilizator
Tzuculina
Mesaje: 434
Membru din: Mar Aug 14, 2012 12:21 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Am invins infertilitatea!

Mesajde Tzuculina » Joi Ian 16, 2014 11:07 pm

Am stat si m-am gandit si cred ca sunt pregatita sa-mi spun si eu povestea...povestea luptei mele cu infertilitatea, povestea minunii mele.
Incepe la fel ca la toata lumea, ne-am casatorit in 2006, am mai copilarit un an si apoi ne-am hotarat sa facem si noi un copil. Am incercat si iar am incercat timp de un an, un an si jumatate si apoi am inceput sa mergem pe la doctori. Mai intai eu si apoi el. Initial am descoperit ceva ovare polichistice la mine dar socul a venit dupa prima spermograma pe care a facut-o sotul meu. Habar n-aveam ce inseamna cifrele alea de acolo, daca e de bine sau de rau, o facusem la un laborator de analize generale nu la o clinica de fertilitate asa ca am mers cu ea la ginecologul meu care mi-a spus fara nici un fel de menajamente ca nu avem nici o sansa sa facem copii natural si sa mergem cat mai repede posibil la un doctor specializat pe RUAM. FIV era singura noastra sansa. Imi amintesc ca am plans tot drumul de la clinica pana acasa, am plans pe strada, in tramvai, peste tot, pur si simplu nu-mi puteam retine lacrimile.
Ne-am programat la un specialist in fertilitate, am asteptat 3 luni programarea, au urmat alte investigatii, am descoperit ca nici trompele mele nu erau chiar de vis, au urmat monitorizari, 3 inseminari bineinteles fara nici un rezultat, trec peste ele si apoi ne-am hotarat, nu era cazul sa mai pierdem timpul, trebuia sa trecem la FIV.
Am inceput tratamentul, totul a decurs foarte frumos, fara probleme, am raspuns bine la tratament, am transferat 2 blastocisti. N-am mai congelat, mai aveam 2 blastocisti dar nu erau de asa buna calitate si am fost sfatuita sa nu-i congelez si oricum eu eram sigura ca reusesc din prima, n-avea rost sa mai platesc si congelarea. Am asteptat cele 10 zile si am primit mult asteptata veste: “Doamna sunteti insarcinata”. Fericire maxima, anuntam toata familia, ciocnim sampania si asteptam prim ecografie. A venit si ziua ecografiei, era 8 martie, ce ironie a sortii, si nu se vedea decat saculetul. Ok, nu disperam, este inca prea devreme. Revenim saptamana viitoare, acelasi sac dar un pic mai mare plus inca unul. Amandoi fara embrion. Revenim saptamana viitoare si saptamana viitoare pana cand diagnosticul se contureaza din ce in ce mai clar “sarcina gemelara oprita in evolutie”. Si acum alta problema, nu se elimina. Am asteptat pana in saptamana a 9 a, sarcina nu s-a eliminat natural asa ca am facut chiuretaj. Era inainte de Pasti, in saptamana mare, am intrat in panica sa nu se elimine chiar in perioada sarbatorilor, sa ajung la spital pe mana cine stie carui medic de garda care sa-mi distruga iremediabil sansele de a avea copii. Iar domnisoara de la receptie de la Medlife imi spunea senina ca doctorii nu fac intreruperi de sarcina in saptamana mare...”Domnisoara nu e nici o sarcina, sarcina nu exista”. Si asa s-a terminat FIV1.
Ne-am recules dupa o perioada si ne-am hotarat la FIV2 la Sibiu. Am zis schimbam orasul, schimbam clinica, alti oameni, se schimba si norocul. Totul decurge foarte bine, transferam 2 blastocisti si congelam 3. Fac betahcg, sunt insarcinata. Din nou. De data asta nu mai anunt toata familia, bucurie retinuta, imi invatasem lectia. Repet betahcg, crestea corespunzator. Ok, e de bine. Vine si prima ecografie, nu se vizualizeaza nimic in uter dar se vede ceva pe trompa dreapta, ar parea sa fie sarcina extrauterina. Dumnezeule asta ce mai e?! Merg la alt ecografist mi se confirma diagnosticul. Il sun pe medicul care mi-a facut fertilizarea si imi spune “Doamna ati avut mare ghinion”. Din nou spitalizare, de data asta 5 zile, am facut laparoscopie, am ramas si fara trompa dreapta. Deh si asa nu-ti trebuie trompele la FIV.
Iar ne reculegem, nu-i nimic, nu e totul pierdut, mai avem 3 blastocisti la gheata. De 3 ori am facut drumul pana la Sibiu pentru ca endometrul nu era corespunzator pentru implantare. De 3 ori, 3 cicluri diferite, din primavara am inceput si abia in septembrie am reusit sa punem embrionii. In sfarsit endometrul era perfect, 2 embrioni supravietuisera decongelarii, erau frumosi, toate sansele erau din nou de partea noastra dar...beta negativ. Asta a fost momentul in care am clacat, am zis gata, pana aici, nu mai vreau, nu mai incerc, nu ma mai intereseaza. Am plans toata ziua, eram la servici cand am aflat, m-a trimis sefa acasa. M-a inteles perfect pentru ca si ea sufera de infertilitate.
Ne hotaram sa abordam problema si altfel, se opereaza sotul meu de varicocel dar fara rezultate spectaculoase. Sa nu zicem ca n-am incercat-o si pe asta.
Dupa o perioada iar a inceput sa incolteasca speranta dar daca totusi asa mai incerca o data?! Era anul in care se aprobase subprogramul asa ca am aplicat si eu. Indeplineam toate conditiile de varsta si eram clar si fara nici un echivoc un cuplu infertil. Am schimbat clinica bineinteles, schimbam clinica, schimbam norocul. Totul a decurs din nou bine, am transferat in ziua 2 de data asta, beta negativ. Gata, pana aici, abandonam lupta. Intre timp, prietena mea adopta o fetita superba dupa 2 ani de asteptare deci imi zic uite ca se poate si altfel...poate asta este si destinul nostru.
Familia se mobilizeaza, ne dau niste bani si ne conving pana la urma sa mai incercam o data in strainatate. Pana la urma zic ok, nu vreau sa am vreun regret mai tarziu ca n-am incercat si asta. Ma hotarasc la Istanbul, aleg o clinica, ma gandesc ca va fi foarte frumos, vom sta 3 saptamani acolo, ne vom relaxa, plimba, vizita, shoping, va fi exact ca o vacanta, nu mai fusesem niciodata in Istanbul. De fapt asta a fost si unul dintre motivele pentru care alesesem sa facem FIV-ul acolo. Au fost 3 saptamani superbe, au decurs exact cum ne gandisem noi. Mi-au pus 3 embrioni in ziua 4, mi-au zis ca embrionii nostii nu erau chiar frumosi, erau putin cam inceti si ca avem sanse 50%. Ok, asta e. Am transferat sambata, duminca am plecat spre casa cu masina iar luni am fost la servici. N-am stat deloc sa clocesc daca e sa fie, va fi. Si a fost. Am avut o sangerare, m-am dus sa fac beta imediat, nu era inca ziua 10, si am aflat ca sunt insarcinata. Nu m-am bucurat. Am zis ca eu pana nu vad inimioara la ecograf nu pot considera ca sunt insarcinata. Am fost intai in saptamana 5 sa ma asigur ca nu am din nou extrauterina. Nu era, era in uter de data asta. Apoi i-am auzit si inimioara dar mi-am zis ca pana nu trec de primul trimestru nu pot sa ma bucur. Si uite asa am stat cu frica in san toata sarcina. Nu-mi venea sa cred. Nici acum nu-mi vine sa cred, ma uit la copilul meu in patut cum doarme si tot nu-mi vine sa cred. In sfarsit am reusit...
Am pierdut ceva in lupta asta cu infertilitatea, mi-am pierdut optimismul. Intotdeauna ma gandesc la ce e mai rau, ma astept sa mi se intample ce e mai rau. Si nu-l mai pot recupera. Am incercat, dar nu mai pot, e iremediabil pierdut.
Poate asa a fost sa fie, poate astea au fost incercarile prin care trebuia sa trec eu ca sa ajung omul care sunt astazi, mai bun, mai tolerant, mai generos , mai intelegator ... si mi-am mai dat seama de un lucru, ca nu putem controla totul, nu tine numai de noi, poti sa faci tot ce trebuie si asa cum trebuie si sa te zbati si sa te lupti dar daca nu e sa ti se intample, nu ti se intampla. Cel putin nu atunci cand vrei tu. Dar asta nu inseamna ca trebuie renuntat. Eu am renuntat de nu stiu cate ori si peste un timp iar revenea dorinta, hai sa mai incerc o data, poate totusi...Nu stiu ce as fi facut daca nu as fi reusit nici data asta, chiar nu stiu. Dar simteam ca eram la capatul puterilor.
Cand viata iti ofera o lamaie acra, nu dispera: cere sare si tequilla...

Infertilitate mixta, incercam din 2009...
eu, 33 de ani, ovare polichistice, mutatii trombofilie: MTHFR 677C homozigot, PAI-I 675 4G, heterozigot, PAI-I 844A G, heterozigot, lipsa trompa dreapta, trompa stanga blocata
sotul 33 ani, oligoastenoteratospermie, operatie varicocel in 2011, fara imbunatatiri semnificative pana in prezent
FIV1, 2010, Gynera, s-au transferat 2 blastocisti, sarcina gemelara anembrionara, chiuretaj
FIV2, 2010, Polisano, ICSI, s-au transferat 2 blastocisti, sarcina ectopica, laparoscopie, trompa dreapta a fost scoasa
FET, 2011, Polisano, s-au transferat 2 blastocisti, test negativ
FIV3, 2012, Promed, in subprogram, s-au transferat 2 embrioni la 48 de ore, test negativ, au ramas 2 embrioni congelati
FIV4, 2012, Turcia Anadolu, s-au transferat 3 embrioni in ziua 4, beta10.12, 104.4, beta13.12, 333.3, beta15.12, 819.8. In sfarsit, avem o inimioara! Multumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a facut si ma rog sa nu mi-l ia!
Din 9 august mamica fericita de fetita superba! Multumesc Doamne!


Înapoi la “Gravide si mamici”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator