Post
by SOS Infertilitatea » Wed Jan 11, 2012 8:49 pm
"Ne-au taiat aripile din prima, cand ne-au explicat ca nu putem alege noi un copil, in maternitate, ci ei vor fi cei care vor gasi unul pentru noi. Vor face potrivirea si ne vor chema sa-l vedem. Nu avem voie sub nici o forma sa apelam la cunostinte sus-puse – e caz penal. Ne-au mai spus ca majoritatea familiilor vor copii mici, de cateva luni, si foarte multe sunt pe lista de asteptare de ani de zile. Legea noua nu permite adoptia imediata a unui «bebe» abandonat in maternitate, ci se incearca mai intai reintegrarea in familia sa naturala. Asta dureaza cateva luni. si, uite asa, cei care vor un «bebe» au sanse slabe sa reuseasca", explica Andreea Constantin.
Dar mai grav decat asteptarea celor dispusi sa adopte este faptul ca nou-nascutii raman in grija statului – prin asistentii maternali - exact in perioada lor cea mai dificila, adica in primii ani de viata.
Lipsesc tribunalele pentru copii
Daca pe vremea comunismului toti copiii fara parinti erau abandonati in orfelinate, statul roman aplica acum cu totul alte principii. "Noua legislatie a stabilit mai multe etape. Copilul devine adoptabil in urma unei hotarari judecatoresti, dar se ajunge in instanta numai dupa ce s-au facut toate demersurile efective de reintegrare in familia naturala – pana la gradul al patrulea. Daca vreuna dintre rudele sale doreste sa se ocupe de acel copil, il poate lua in plasament sau adopta. Daca nu, abia atunci copilului i se intocmeste un plan individualizat de protectie si se merge cu dosarul la instanta. Sunt niste demersuri care nu se fac formal, din birou, ci in teren, si iau foarte mult timp intr-adevar", explica Gabriela Petrescu, secretar general al Oficiului Roman pentru Adoptie (ORA).
Odata documentele ajunse la magistrati, intervine o noua problema, o alta pierdere de timp: in Romania nu functioneaza decat un singur tribunal specializat exclusiv pe minori, la Brasov. In celelalte orase, dosarele cu copii potential adoptabili trebuie sa astepte la rand cu cele ale unor infractori sau cu vreo mostenire in litigiu. "Nu avem tribunale ale copilului, care sa judece doar cazurile cu copii. Avem judecatori care au o pregatire in plus pentru minori, dar ei judeca si cazurile obisnuite. Deci timpul alocat noua este mic, poate si aplecarea este mai mica", acuza Gabriela Petrescu. Chiar daca afirma ca au facut zeci de demersuri pentru a determina infiintarea mai multor astfel de instante, reprezentantii Oficiului pentru Adoptii spun ca pana acum au esuat. "Daca ar exista peste tot acest tribunal, adoptiile ar merge mai repede", sustin ei. Momentan – li s-a raspuns – nu exista infrastructura potrivita si personal suficient.
"Ii alegem copilului o familie, nu un copil familiei"
Nu oricine poate sa adopte. Pentru a avea acest drept, fiecare familie primeste un atestat, care se acorda dupa ce se aduc mai multe acte. Asta este partea cea mai usoara. "Teste de sange, cazier, caracterizari de la munca, adeverinta, certificate medicale tip A5 si cateva legalizari la notar. Am depus dosarul in trei exemplare la Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului. Totul a costat in jur de 200 de lei noi", explica Andreea Constantin. Urmeaza niste cursuri de pregatire, apoi "doua teste psihologice, foarte usoare", iar atestatul vine prin posta, dupa doua saptamani.
Teoretic, din acest moment, Oficiul Roman pentru Adoptii iti promite ca in maximum un an – poate chiar mai repede – ai copilul acasa. Nu intotdeauna e asa. Asta din doua cauze: 1. o familie nu isi poate alege un copil, ci primeste unul dupa o procedura denumita "matching"; 2. sunt mult mai putini copii decat familii adoptatoare, iar daca nu iti place ce primesti, nu-ti ramane decat sa astepti pana iti convine. "Probabil ca noi tot refuzam copiii, asa ca nu am mai fost chemati sa vedem nici unul", declara Andreea Constantin.
"Matching"-ul (potrivirea) este al doilea principiu de baza al noii legii a adoptiei: "Se alege o familie copilului, nu un copil familiei". "Matchingul se face dupa un punctaj somatic. Realizam o analiza psihosociala copiilor si familiilor adoptatoare. Apoi, in functie de compatibilitate, se face legatura intre cei doi", explica Gabriela Petrescu. Noua metoda are ca scop evitarea accidentelor. Inainte de 2005, oamenii luau copilul dupa cum li se parea lor ca se potriveste. O optiune facuta inconstient, cum ai alege o marfa din raft. Dar acel copil se putea dovedi mai tarziu ca are un comportament prea violent pentru o familie linistita sau invers. Asa s-a ajuns la cazuri cand adoptatorii abandonau copilul, care se trezea din nou al nimanui. In cazul adoptiilor internationale, copilul ajungea in institutii de plasament din strainatate. "Sigur, nu fortam familia. Aceasta are dreptul sa opteze intre niste variante pe care i le prezentam noi. Daca nu doreste si nu doreste, nu avem ce face", precizeaza Gabriela Petrescu.
"Oamenii sunt exagerati"
"In timp ce noi vedeam copii cu probleme grave, alte familii cu care corespondam se mandreau ca au «gasit un bebe mic» sau «ce noroc pe noi, avem o frumusete de fetita de trei luni». Iar noi ramaneam stupefiati, cum e posibil, cand noua ni s-a spus ca nu avem nici o sansa sa luam un bebe. E posibil sa lasi o familie care poate a pierdut ultima speranta de a avea un copil sa astepte in zadar o minune, timp in care copiii sunt lasati, de asemenea, fara o familie?", se intreaba Andreea Constantin.
"Dureaza maximum un an de zile. Oamenii sunt exagerati. Etapele trebuie parcurse, pentru ca sunt in lege. Aceste mici amanari nu inseamna un an, doi, ci doua saptamani. si efectiv copilul intra in contact cu familia mult mai repede, la cateva luni poate merge acasa, ca o forma de obisnuire in vederea adoptiei. La noi dureaza mult mai putin decat in alte tari.
Mi-a spus cineva ca in Franta dureaza trei ani si jumatate, in Belgia – cinci ani, iar in America – chiar si zece",
explica secretarul general al Oficiului National pentru Adoptii, Gabriela Petrescu.
