Pierderea de sarcina / avortul spontan

Informatii si discutii despre infertilitatea feminina, infertilitatea masculina si avortul spontan.
Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Lun Dec 23, 2013 11:44 am

Un raspuns oferit de dr. Laura Dracea pe subiectul de sfaturi medicale online, de citit si de bagat la cap:

Dr. Laura Dracea scrie:
SOS Infertilitatea scrie:204. Monica23

[...]
4. Valorile analizelor hormonale ale femeii? toate analizele hormonale sunt ok, cariotip 46,xx,9qh+, analize trombofilie efectuate dupa cea de-a doua SOE :
1 .Mutatia Factor V Leiden - pozitiv (genotip HETEROZIGOT)
2. Mutatia Factor V 4070 A>G (haplotip HR2)-Negativ
3. Mutatia Factor II (protrombina) G20210A-Negativ
4. Mutatia Factor XIII Val34Leu-pozitiv (genotip HOMOZIGOT)
5. Mutatia PAI-1-pozitiv (genotip HETEROZIGOT)-pozitiv (genotip HETEROZIGOT)
6. Mutatia MTHFR C677T-pozitiv (genotip HOMOZIGOT)
7. Mutatia MTHFR A1298C-Negativ
8. Mutatia Fibrinogen 455 G>A-pozitiv (genotip HETEROZIGOT)
9. Mutatia GP IIb/IIIa L33P-Negativ
CONCLUZIE RISC TROMBOTIC MARE
Mi s-a recomandat :
- Aspenter 75 mg/zi timp de 2 luni înainte de sarcină (preconceptional)
- Acid folic 5 mg preconceptional si in primele 3 luni de sarcina
- femibion 1 1pastila/zi

[...]
6. Diagnosticul propus de catre medicul specialist in infertilitate? trombofilia se banuieste a fi cauza principala

[...]
11. Intrebari.

Legat de trombofilie, credeti ca tratamentul dat este suficient pt a nu mai pune o viitoare sarcina in pericol?
Ce analize si ce investigatii pot sa mai fac pentru ca data viitoare sa pot pastra sarcina?


Stimata doamna,

Referitor la situatia medicala descrisa, veti obtine cel mai probabil recomandari contradictorii. Motivul principal este faptul ca nu exista suficiente dovezi stiintifice care sa lege mutatiile respective de riscul de avort in primul trimestru de sarcina.

Multe mutatii sunt foarte frecvente in populatia generala (MTHFR), dupa cum unele dintre ele au efect coagulant, altele au efect anticoagulant (protector). Mutatiile cresc riscul de tromboze, dar nu sunt nici singurii factori de risc si nici macar cei mai importanti.
Pentru a intelege proportiile, riscul de tromboza este crescut si de contraceptivele orale, de fumat, de obezitate si mai ales de sarcina in sine.

Daca ati remarcat, ma refer la riscul de tromboza si nu la riscul de avort. Nu exista dovezi pana in prezent ca avortul in primul trimestru are vreo legatura cu tromboza. Este doar o presupunere.

Nu se poate afirma ca trombofilia este cauza avortului, atat timp cat nu exista suficiente dovezi ca trombofilia se asociaza cu avortul in primul trimestru; nu exista nici dovezi stiintifice ca tratamentul anticoagulant reduce riscul de avort in primul trimestru. Majoritatea studiilor arata ca tratamentul nu are nici un efect. Motivul este faptul ca marea majoritate a avorturilor pana in 12 saptamani sunt determinate de defecte genetice ale embrionului. Atunci cand se testeaza genetic produsul de conceptie eliminat se constata de obicei anomalii ale embrionului.

Sper ca aceste detalii sa va lamureasca de ce nu se poate afirma ca un anumit tip de tratament antitrombotic va reduce riscul.

Studiile arata ca minimum jumatate din sarcinile spontane se elimina la menstruatie (avort menstrual) sau in primele saptamani. Este o selectie naturala a embrionilor neviabili. Riscul creste cu varsta. Vestea buna este ca, desi multe sarcini se pierd, exista o probabilitate mare ca o alta sarcina sa evolueze normal, chiar daca nu se face un tratament.

Ar trebui evaluata situatia in ansamblu (stil de viata, functia tiroidei etc.) pentru a exclude si alti factori de risc. Exista si un test de trombofilie complex care estimeaza riscul luand in calcul si acesti factori auxiliari (Thrombo InCode). Il putem efectua in clinica, dar nu stiu daca va schimba situatia, avand in vedere ca, statistic vorbind, avorturile au avut cel mai probabil o alta cauza. Nici inseminarea si nici FIV nu ajuta la evolutia sarcinii, ele au ca scop implantarea; ulterior, riscurile raman similare.

Sper ca nu v-am dezamagit, dar am vrut sa va explic de ce nu este posibil sa obtineti un raspuns simplu si unitar. Este un subiect controversat si insuficient clarificat.

Pentru o evaluare completa sau informatii mai detaliate, va asteptam in clinica si speram sa va putem ajuta.

Cu cele mai bune ganduri,
Dr. Laura DRACEA
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
sofia
Mesaje: 45
Membru din: Vin Feb 25, 2011 1:38 pm

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde sofia » Vin Ian 31, 2014 8:40 pm

Imi poate recomanda cineva un laborator in Bucuresti pentru a face cariotipul genetic? Am vazut ca preturile variaza foarte mult de la un laborator la altul si ma intreb de ce.
Pun intrebarea aici pentru ca ni s-a recomandat sa facem cariotipul in urma unor sarcini pierdute (devreme) si ma gandesc ca e o analiza frecventa pentru cuplurile care au trecut prin asa ceva.
Multumesc.

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Mie Feb 12, 2014 5:56 pm

Sofia, noi nu recomandam laboratoare, din motive deontologice. Te lasam pe tine sa alegi; criteriul finaciar ar trebui sa primeze, dat fiind ca este o analiza fara multe posibilitati de eroare, in principiu.

Sa fie bine data viitoare! %%-
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Mie Feb 12, 2014 5:56 pm

Si un reminder:

Imagine
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Dum Mar 23, 2014 11:02 am

Giving Voice to the ‘Silent Sorrow’
What miscarriage really feels like



I learned a new phrase recently: “having a come-apart.” It’s one of those delicious Southern-isms that charm you with their vernacular while also amazing you at their efficiency. When someone says, “I’m having a come-apart,” you know instantly what they mean.

The expression is one of the things I have committed to memory in the last few months, a period of time that has been reduced to numbers and dates. June 15, the day I was told that I would likely miscarry; June 30, the day it happened; eight weeks, the duration of the pregnancy; 136, the amount of pregnancy hormone in my body two days before it happened. I remember seeing a movie at some point during the summer, and taking a trip. The rest is a blur. A total come-apart.

People often describe the build-up to pregnancy as “a roller coaster ride,” and that’s sort of accurate, assuming there’s a vacuum hose that gets implanted in your brain at the beginning of the ride, and at a designated point it starts sucking out your happiness and well-being. For women trying to conceive, there’s nothing sweeter than getting the news, that sweet news, that You Are Pregnant. If you’ve been waiting months or years, the joy is compounded by smooth, nectarous relief.

Immediately, your life starts to change. The problems and furies and hurts of the past and present dissolve, and the world reconfigures itself to be entirely about the future. A baby is coming, and it will be yours.

Meanwhile, your body gets busy transforming itself into a chemical production plant, pumping out hormones that make you sleep all day and puke all night and all sorts of other fascinating symptoms that remind you just how little control we have over our own bodies. But you don’t mind; in fact, you reli sh every minute of it, because This Is What It Means to Be Pregnant. That incredible, intangible thing that happens so easily for so many women (damn them all) has finally — finally — happened for you. There may have been pills and shots and blood drawings and hormone suppositories and minor surgical procedures and any number of things that would have seemed disgusting and insane a year ago, but are now part of daily life. None of them matter now. You’ve made it up a hill pushing a boulder that makes Sisyphus look like a wuss, and now you get to enjoy the view.

And suddenly, it all goes to Hell. Some tiny sabotage that could have come from a thousand different places (and you’ll likely never know which one) carries out its purpose and upsets the delicate calibration of this whole operation. You may know beforehand that it’s going to happen; you may not. Which is worse is debatable. I learned during a phone call from Carol, a 50-something nurse with a blonde bob and a nasal twang. I’d been bouncing off the walls, waiting for the phone to ring so Carol could assure that my blood was carrying all the chemicals it needed to keep this new life, this thing that had become my physical and emotional focal point, from vanishing.

When my cell phone erupted, I grabbed it and raced to the only place that wasn’t packed with people: the bathroom.

“Hi Melissa!” The forced cheeriness makes me start to sweat. “I’ve got some bad news.”

In the entire conversation, Carol never said the words “you are going to have a miscarriage.” She never even said the word “miscarriage.” Six minutes of talk about hormone levels and beta testing and bloodwork.

“So you’re saying I’m going to lose this pregnancy?”

“Well, that’s what it looks like.”

“But maybe there’s a chance that I won’t?”

A pause. Then, “there’s always a chance.”

I locked myself in a stall and sobbed.

The funny thing about a miscarriage is that it’s a loss that can’t be easily quantified. You’ve lost something that only ever existed to you — and maybe your partner, but even they weren’t physically connected to it. For some women, the experience is impossibly vague. At the beginning at least, they can barely believe it’s real.

In my case, it was desperately real. It was already readings of “Goodnight Moon,” an apartment strewn with DVDs of every Disney movie, SpongeBob backpacks, baby quilts browned at the corners from spit-up and drool, and a face with big brown eyes framed by dark lashes. It may have been invisible to everyone else. But to me it was a baby, my baby.

And then I lost it.

The grieving that follows a miscarriage is similar to other types of loss, but different too. You’re mourning a life that could have been, the decades of lost possibility. In a weepy attempt to explain it to my husband, I said the following: It’s like a close member of your family just died and you had a major medical problem all at the same time. And you’re not supposed to tell anyone.

I never heard of the “silent sorrow” until a few months later. Learning that a phrase existed for women who’ve miscarried made me even sadder. Its presence means that there are untold armies of women marching grimly through life, carrying their silent sorrow like a wound patched up with duct tape, and no one even knows what they’re suffering. Pain will always accompany losing a pregnancy. But silence — that part is optional.


Melissa Lafsky Wall is a writer, editor, and the founder of Brick Wall Media, an editorial consulting firm. She lives in Brooklyn with her husband and the mandatory two cats.

Sursa.
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine


Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Sâm Noi 22, 2014 2:16 pm

Pentru sustinatorii nostri care au trecut prin avorturi spontane repetate, o raza de speranta in aceasta poveste cu happy end:

Imagine

Detalii si aici: http://alessia-maria-ellis.blogspot.ro/ ... e.html?m=0
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Vin Dec 12, 2014 3:31 pm

Last Friday the Belgian Queen Fabiola passed away at 86. She and her husband King Baudouin never had children and her 5 pregnancies ended in miscarriage or stillbirth. She had however dedicated all her effort and left her money to "the world's children" and always claimed that even with such misfortune "life is beautiful". What a kind woman!


Imagine

Imagine
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
gabriella28
Mesaje: 77
Membru din: Vin Iul 11, 2014 1:35 pm

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde gabriella28 » Joi Feb 12, 2015 10:58 am

N.C.B. scrie:Un testimonial de la o prietena draga:

marmota scrie:Cand in sfarsit m-am eliberat de tirania unei mame excesive, mi-am inceput si eu viata sexuala pe la 23 de ani, incarcata cu temeri, lacune cat China, superstitii, sentimente de vina (facand sex fara sa fiu maritata "preacurveam"), rusine... Am reusit totusi sa capat ceva incredere in mine si pe la 24 de ani cand am ramas insarcinata, fara sa fie un copil programat, ni l-am dorit totusi amandoi si l-am tinut secret ca muream de frica mamei.
Nu stiam nimic, foloseam doar prezervativul si "calendarul", nu aveam nici o prietena care sa ma sfatuiasca, nu stiam unde sa caut informatii, varza eram. Pe la 8 saptamani ma apuca dureri si sangerari cumplite ca un ciclu monstruos; cu groaza ca "afla mama", in loc sa ma duc la spital m-am dus la un cabinet particular, la un grobian de ginecolog care mi-a dat-o scurt peste nas: "e mort, fata, trebe chiuretaj, vino poimaine".
Chiuretajul e groaznic, probabil s-a zgarcit la anestezie, mi-au spart venele la ambele brate si pe masa de operatie pe cand plangeam malaca de asistenta imi zice "ce plangi fata, asa se intampla la o gramada de femei, esti tanara, ai timp cacalau sa faci plozi".
Am crezut ce mi se spunea si n-am incercat sa aflu mai mult.


La 26 de ani raman din nou gravida, iar tin totul secret si nu cer sfat de la nimeni; cam la 9 saptamani (vorbesc in termeni de amenoree) iar dureri. De data asta intreb "pentru o prietena" si mi se zice ca la Marie Stoppes in Bucuresti se poarta frumos cu tine - ceea ce si doream, dupa experienta cu malacii. Doctoritele pe care le-am vazut au fost intr-adevar corecte si omenoase (nu mai stiu cum le chema, una din ele era algerianca), dar tot fraiera si tematoare fiind, nu am intrebat mai mult despre ce se intampla, mergeam pe povestea des intalnita cum ca "daca o sarcina se opreste, stie natura ce face". Eram inca tanara, de ce sa ma ingrijorez...


Pe la 28 de ani ma marit (tot sub presiunea mamei si fara mare convingere). Dupa vreo 7 luni imi intarzie ciclul, stiu precis ca am ramas gravida (incepusem sa ma cunosc un pic), fac testul la 3 zile de intarziere, liniuta nr 2 imi zambeste roz. Sunt fericita, in ciuda faptului ca sotul nu se entuziasmeaza autentic.
In seara aceleiasi zile cu testul imi vine ciclul, un ciclu oribil de dureros si "mai altfel". Probabil ati citit si voi ca sunt enorm de multe cazurile astea, cand femeia avorteaza fara macar sa stie ca e gravida; incepusem insa sa imi pun intrebari, aveam aproape 29 de ani, eram cam la fel de ignoranta ca la inceput, numai ca instinctual ma ingrijoram din ce in ce mai mult.


La 31 de ani ma recasatoresc, de data asta cu omul destinat mie si desi am fi putut sa traim in Romania, dupa experiente traumatizante cu spitale jegoase, carcalaci, halate albe cu buzunare supradimensionate, trimiteri acasa dupa operatii fara macar un simplu pansament (ca na, Romania ori Somalia tot una), ma stabilesc in Franta.
Intre timp accesul la internet nu mai e o problema, incep sa spicuiesc din experientele altora : aflu cu stupoare cat de important e faptul ca sunt Rh negativ, si ca niciodata nu mi s-a pus intrebari despre asta in Ro...
La 32 de ani raman insarcinata si fericirea e deplina, nu mai am temeri, iubesc si sunt iubita, tocmai ne cumparasem si casa. Nou veniti in localitate, merg pentru prima oara la doctorita de familie pe care o alegem pentru ca "e cea mai specialista", dar care se dovedeste o dobitoaca: "ete na, de ce imi zici TU MIE sa iti prescriu speciafoldine (acid folic), nu ma inveti tu pe mine meserie si oricum sunt sanse cam 70% sa pierzi sarcina asa ca nu te mai entuziasma". Imi face totusi analizele, pentru ca in Franta exista un protocol tip.
Aflu chestii noi: ca din fericire sunt imunizata la toxoplasmoza (pup pisici in bot de cand am inceput sa merg) si ca nu am probleme cu aglutininele. Eram fericita, viitorul suna bine! Anunt cu mandrie cumnata, vecinii, dau pe forum, ma pregatesc sa fac o surpriza mamei-soacre...
La 10 saptamani (observati va rog progresia sarcinilor mele...) brusc dureri de ciclu si sangerari importante. Mergem de urgenta la clinica recomandata de pompieri (fiind nou veniti in departament nu stiam nimic). Mi se arata pe monitor o inima micuta care batea extrem de regulat si imi dau lacrimile, pentru prima oara vedeam un semn concret de viata in trupul meu.
"Bate inima, deci e bine, luati spasfon si mergeti acasa"(floroglucinol, nu stiu numele medicamentelor romanesti). Pai cum sa merg nene acasa, cand sangele imi curgea valuri, rinichii erau ca doua betoane in spinarea mea si nici nu ma puteam da jos de pe masa, din cauza crampelor? Nu si nu, noi nu va pastram aici, n-avem ce sa va facem, mergeti acasa, stati la pat si luati spasfon. Neavand nici un istoric la ei si in nici un spital francez, probabil n-au dat doi bani pe povestirea experientelor mele trecute.
Am mers acasa unde am petrecut doua zile de iad, cu dureri si sangerari care ma albeau la fatza; in cele din urma nemaisuportand durerea m-am bagat in cada, cu dusul fierbinte pe rinichi si dupa trei patru ore de contractii si urlete am eliminat...ceva. Sotului care tremura ca varga si era praf cu nervii i-am interzis (urland animalic) sa nu care cumva sa intre in baie. Daca ar fi vazut ce am vazut eu, probabil ar fi ramas marcat pe viata.
In acel moment ceva s-a declansat in psihicul meu: eram o femeie ratata, care "scapa copii pe la coltzuri". Sentimentul de esec m-a strivit; nici acum nu pot evoca fara groaza imaginea acelui... cum sa zic, "lucru"? "bucatica de carne"? Nu se vedea nici o forma cat de cat embrionara, si totusi acolo era inimioara pe care o vazusem batand cu doua zile inainte... Am luat acel... "lucru", am sapat undeva in gradina printre trandafiri si l-am ingropat acolo, pe un pat de petale. Ca doar nu era sa arunc la cosul de gunoi, ca un tampon ordinar!
Am mers apoi la ginecolog, ca o vita la abator. Tipul nu a stiut sa imi explice ce s-a intamplat, dar m-a controlat, mi-a prescris Trinordiol (pentru prima oara in viata treceam pe anticonceptionale) si o histerosalpingografie - se face fara anestezie si chipurile nu e dureroasa, pfff cand lichidul ala iti urca in trompe presiunea e asa najpa ca-ti vine sa te rostogolesti de pe masa si s-o iei la fuga. Plus ca nici acu nu prea vad rostul, ca trompele functioneaza bine, de ramas raman gravida bine mersi... pastratul sarcinii era problema.
Anticonceptionalele ma naucesc, cateva luni de zile capul imi plezneste de durere, tensiunea ba creste, ba scade, depresia se adanceste. Dar de data asta am un om langa mine care ma iubeste, ma alinta, imi spune ca sunt viata lui si ca totul nu e pierdut. Schimb doctorita de familie cu o nou venita - un inger de femeie, ca face cinste tagmei doctorilor, opresc anticonceptionalele.


Fix peste un an, raman din nou insarcinata cam la aceeasi data si la varsta corecta de 33 de ani. Nu mi se mai spun grozavii, sunt ascultata, sfatuita, am prietene cu care ma pot sfatui (cu mama nici o sansa, cand i-am zis la telefon a inceput sa oracaie "la ce-ti trebuie tie copil? ia zi, e prea tarziu sa faci ceva?"..........................)
Incep sa am greturi, sanii imi innebunesc, e greu tare dar nu ma supar, asa e de cand lumea pentru o gravida. Vomit, nu prea mai mananc (eu, care sunt o mancacioasa relativ grasuna), in loc sa pun pe mine, slabesc 3 kg - decid sa ma ingrijorez dupa faimoasele prime trei luni de sarcina.
Ecografia mi-l arata, e acolo, bate inimioara, nu sangerez, desi am contractii dureroase destul de des, e uneori foarte greu de ascultat cu dopplerul. Ginecologul de la spital e un african cu o franceza de neinteles si care nu s-a uitat o data pe analizele mele, lectura facand-o studenta pe care o avea in practica; reuseste insa sa il gaseasca pe bebe de fiecare data - "aveti peretii uterului foarte grosi, de aia e greu de auzit". Povestesc din nou pe forum ca na, sunt fericita si imi place sa spun si altora. Numai ca aveam cosmaruri, in fiecare noapte. Visam ca era un baiat, dar cu fatza acoperita de par, ca acei copii-lupi de ii gasesc savantii prin jungla indiana.
Incep a patra luna si deodata totul se linisteste, gata greata si vomatul, dorm fara probleme, ma bucur: am intrat in binecuvantatul trimestru al doilea! Si cu vreo doua zile inainte de controlul periodic de luna a 4a chiar scriu pe forum: ciudat, parca nici nu ma simt gravida.
Vine ziua consultului, africanul incepe sa ma impunga cu dopplerul ala, nu se aude nimic. Simt ca deodata a capatat un vag interes fatza de cazul meu, petrece vreo zece minute bune plimband aparatul pe burta mea. Cere prin telefon sa i se elibereze un ecograf... sentimentul meu de incredere ca totul e bine incepe sa se duca naibii. Simt o caldura la radacina firelor de par.
Africanul se uita fugitiv la mine si dintr-o data tranteste diagnosticul: "Doamna, copilul e mort, probabil oprit din evolutie acum doua saptamani, veniti maine din nou sa va dam o pastila pentru expulsie." Fix asa mi-a zis, pe nerasuflate si cu sasaitul ala enervant de african.
In clipa aia am pierdut comenzile, eu venisem pentru un control de rutina, nu sa mi se spuna sa revin "pentru expulsie", nu, e asta prost, nu stie sa caute, nu, copilul meu e bine mersi, cum sa fie mort fara sa simt nimica de doua saptamani, stateam acolo ridicol in pasarica goala lungita pe pat si nu voiam sa ma dau jos, lasa, ba coloratule glumele (iertare, in clipa aia probabil as fi donat bani la Ku Klux Klan), am inceput sa tip, sotul ma strangea disperat in brate, asistenta a chemat de urgenta psiholoaga spitalului, mi-au bagat pe gat niste calmante, ba, esti prost, cum sa fie mort, ba, du-te ba in palmieru' tau, vreau sa ma consulte altcineva, ACUM, PE LOC.
N-a vazut in viata lui spitalul lor frantuzesc o isterie romaneasca. As fi smuls ochii africanului, de ciuda ca n-a vrut sa ma asculte cand ii povesteam cum am pierdut alte 4 sarcini inainte. Psiholoaga da un telefon si ma duce la o alta doctorita, specialista in ecograf, ma primeste bland, probabil inspiram mila, cu ochii rataciti, fatza umflata de lacrimi, tzipand si nu vorbind...verifica fiecare centimetru de burtica, dar numa asa sa ma aline pe mine, ca pana si io vedeam embrionul ca o pata neagra nemiscata, agatata de uterul meu.
Mi-au dat pastila de expulsie pe loc si mi-au zis sa revin peste trei zile sa-mi faca chiuretaj corect, cu anestezie si toate ingrijirile necesare sa nu sufar, n-avea rost sa ma tina la spital, ca nu ma durea nimic, nu sangeram, a dracu' tensiune era excelenta, ce conta ca psihic eram o epava.
Prima zi nu stiu cum a trecut, luasem vreo sapte opt somnifere, voiam sa dorm sa uit sa nu mai stiu nimic, sa ma indepartez de momentul cu veniti maine pentru expulsie. A doua zi seara simt dintr-o data ca ma scap pe mine, un lichid urat, nici sange, nici pipi si imediat dupa aia incep contractiile, le stiam deja, rinichii deveneau grei si contractati de nu mai puteam respira, simteam concret cum ovarele se umflau.
M-am spalat, m-am imbracat de spital si am sunat la urgente - sotul lucreaza numai de noapte si nici nu avea semnal in uzina unde era, l-am anuntat prin mesageria vocala. Pompierii au venit in 3 minute, se incapatanau sa ma coboare cu targa de la etaj, cand eu umblam dintr-un colt in altul innebunita de durere. Am coborat scarile pe picioarele mele, un pompier in fata, altul in spate; ajunsa in curte m-a naucit o contractie criminala, de am cazut in genunchi. Bietii pompieri, baieti tineri si speriati, incercau sa ma ridice, eu ii imploram sa astepte sa ma lase sa termin contractia asta. Asa m-a gasit sotul venit in fuga de la serviciu (munceste la 5 minute de casa noastra, ascultase mesageria).
Mai dureros decat toate contractiile mele a fost sa ii vad chipul lui, ochii speriati asupra mea, ingenunchiata, tinuta de doi pompieri, parca am si vazut cum albeste, probabil ca nu mi s-a parut, pentru ca de atunci parul i-a devenit din ce in ce mai alb, dragul de el. Locuim la 40km de spital, eu am plecat cu pompierii, sotul urmarindu-ne in masina personala.
De durere vorbeam numa prostii, le ziceam bietilor pompieri sa isi respecte mamele si sotiile ca durerea facerii e de nedescris, da da, eram foarte lirico-dramatica intre contractii, la un moment dat simt ca gata, ma deschid complet si ceva pleaca din mine, urlu la ei "iese, iese" si ei saracii "nu, doamna, mai asteptati, stati un pic, nu-l scoateti acuma" ce sa stau, ma baiete, crezi ca e shpritz de cofetarie, sa faci fursecuri... am simtit ceva oprindu-se in chiloti si o relaxare in rinichi, si suvoi de lacrimi in ochi.
Camionul pompierilor se opreste pe marginea drumului, se intersectase cu ambulanta, medicul urca rapid sa ma vada, urlu la el "nu vreau sa-l vad, nu vreau sa-l vad" - nu voiam sa vad vreun monstru intre picioarele mele, cum vedeam in borcane pe la muzee. Imi cere permisiunea sa imi taie chilotii si ciorapii, continuam drumul spre spital in cortegiu, eu cu pompierii, salvarea dupa noi, nu ma mai puteau transborda, si saracul sotul meu la urma, fara sa stie ce se intampla cu mine.
In sala de operatii toata lumea imi vorbeste bland, asistentele ma alinta, ma mangaie pe fatza, ma pregatesc sa ma adoarma, ma intreaba cate pisici am, cum le cheama pe fiecare, ajungand pe la a doua pisica ma scufund subit intr-un somn dulce si o uitare binecuvantata.
Cele trei zile la spital au trecut de parca eram intr-o lume de vata, auzeam zgomotele ca si cum as fi avut casti pe urechi. Toata lumea s-a purtat fenomenal de duios cu mine, veneau mereu sa ma vada, ma mangaiau pe mana, imi masau umerii, nu mai aveam nimic, nici o durere, nici o suferinta, eram SUB VID. In momentul iesirii sotul mi-a adus un buchet enorm de crini, miroseau ca raiul pe pamant, ma uitam la el, ditamai muntele de doi metri, tinand stangaci o tufa mare de flori, nestiind cum sa ma atinga, ce sa imi spuna, incercand glume timide (si penibile, hehe dragul scumpul de el), asistentele scoteau capul pe coridor asa de tare miroseau crinii aia..


Ajunsi acasa insa pentru mine a inceput degringolada. Stateam ore intregi fara sa zic ceva, fara nici un gand, fara nici un sentiment sau senzatie. M-a trezit oarecum faptul ca o pisica tocmai fatase. Un singur pui supravietuise, le-am pus pe amandoua langa perna mea, dormeam cu nasul in nasul lor, ghemotocul ala mic si fara ochi dormea adesea jumatate pe mama ei, jumatate pe obrazul meu.
Terapia mea asta a fost, ca am avut programare la faimoasa psiholoaga de spital si am plecat de acolo cu ganduri criminale gen s-o killaresc noaptea la vreun colt de strada, atat de inepta si ineficienta si nesimtita s-a dovedit. In mintea mea nu ma mai vedeam altfel decat "a failure of a woman". Vina era limpede a mea, facusem 5 sarcini cu trei barbati diferiti, eram o persoana jalnica si o femeie ratata; am pierdut orice ambitie sa imi construiesc o cariera in Franta. M-am pustnicit din ce in ce mai mult, prezenta oamenilor ma enerva, eu nu mai suportam sa vizitam prietenii de familie, cu trupa lor de "plozi".
Dar cel mai grav a fost schimbarea fata de sotul meu: simteam ca nu merita sa fie casatorit cu o ratata ca mine, in gand il cuplam cu felurite femei si mi-l imaginam fericit si in loc sa fiu rationala si sa ma ridic si sa merg mai departe, cadeam si mai adanc. De cate ori faceam dragoste incepeam sa plang, imi era groaza sa raman din nou gravida (asa ca am inceput sa iau Cerazette - un anticonceptional care iti opreste ciclul de tot, nu mai sangerezi nici o picatura). Saracul ajunsese si el stresat, stresul ii taia orice avant si adesea ramaneam cu prezervativul desfacut pe jumate, nu mai vorbeam - nu pentru ca nu voiam, dar nu stiam ce sa ne zicem, luni de zile treceau fara sa mai incercam sa facem dragoste.
Intre timp m-am inscris la o ginecoloaga priceputa, am facut teste genetice de compatibilitate, analize, ecografii si...autopsia bebelusului pe care am insistat pana la capat sa nu il vad. Stiam ca problema e la mine si intr-adevar mi s-a gasit o mutatie a factorului V Leyden heterozigota. Suna impresionant, predispune la flebita, e oarecum ereditara, dar foarte multe femei au asta si desi sunt dese pierderile de sarcina, nu e totusi o piedica, reusesc sa aiba copii in cele din urma.
Mi s-a zis ca de indata ce raman din nou gravida voi incepe un tratament zilnic cu aspirina, pentru fluidificarea sangelui, ca sa evit formarea de eventuale cheaguri in placenta.
In Franta se fac poze bebelusilor nascuti morti, asa ca in momentul in care ginecoloaga m-a intrebat daca m-am razgandit si daca vreau sa il vad, am zis da. Trecusera 4-5 luni si doream acum sa stiu daca era asa cum il visam. Intr-adevar, era baiat! Dar din fericire nu era monstru, era chiar foarte normal, avea de toate, un aspect absolut uman, doar chipul nu avea trasaturi clare, din cauza ca "macerase" timp de doua saptamani IN CARE EU NU AM SIMTIT NIMIC!
Mi-a facut bine sa il vad, am putut sa ii spun ramas bun pe o poza facuta pe o paturica albastra. Mi s-a spus ca a fost incinerat impreuna cu alti ingerasi ca el si ca doarme acum intr-o urna inconjurata de flori. Nu ma intereseaza daca pentru persoanele din exterior detaliile astea sunt excesiv de dramatice si inutile! Pentru sufletul meu a contat si nici acu nu mi-a trecut enervarea citind povestea Biancai Brad si a preotului care i-a refuzat slujba bebelusului mort pe motive pe care nici nu le discut, atat is de tembele.

Pe de alta parte, faptul ca timp de doua saptamani eu nu am simtit nimic in burta mea m-a deprimat iremediabil. Trupul meu ma tradase, cand incepusem sa ma bucur ca gata nu mai am gretzuri, de fapt organismul meu se bucura ca a scapat de un stres. Si deci cum sa ma simt altfel decat ... o ratata?
M-am delasat, m-am ingrasat cu toate ca faceam mai mult sport si munceam fizic de zece ori mai mult ca inainte. Nu mai doream sa am vreodata copii, la ce bun, probabil ori iese handicapat, ori il chinui cu depresiile si frustrarile mele, la ce sa mai aduc inca o fiinta pe lumea asta cruda... cresteam pisici, aveam opt, transferasem tot sentimentul matern pe ele, cand a trebuit sa dau cateva din ele am bocit luni de zile, cand una a fost calcata de o masina am urlat si blestemat o saptamana, ce mai, eram o varza de om.

Cel mai grav insa a fost ca ma instrainasem de omul meu, care e un bland si un suflet de aur. In cele din urma m-am decis sa fac un efort si sa regasesc normalitatea - si nu e usor sa reconstruiesti intimitatea unui cuplu cand in capul tau tremuri mereu de spaima ca iar ramai gravida si iar suferi... In cele din urma egoismul instinctual al speciei si-a spus cuvantul si am acceptat din nou ideea unei alte sarcini. Numai ca de data asta nu mai venea.


34 de ani.


35 de ani. Pragul psihologic al mamei prea batrane cu riscuri statistice pentru sarcina.


36 de ani. In iulie fac pentru prima oara in viata mea o infectie urinara, fara dureri sau usturimi, doar ca nu ma mai puteam retine. Ma tratez, in trei saptamani antibioticele functioneaza, fac si un frotiu (ultimul datand de acum 3 ani).
Si in august aflu doua lucruri:
1. am leziuni precanceroase pe colul uterin
2. la patru zile de la vestea nr1 imi simt sfarcurile innebunite, ciclul intarzie, testul... POZITIV!!!
Da, dragele mele, in acest moment sunt in a 6a luna. Suntem fericiti, dar nu vom fi linistiti pana nu ne vom tine fetita in brate, pe data prevazuta pe 4 mai.

Mi s-a facut biopsia colului in prima luna de sarcina - se confirma leziunile, a se trata la o luna dupa ce nasc.
Am avut contractii uneori in primele trei luni, dureroase si inspaimantatoare - "iar incep balamucul".
Prin urmare nu fac absolut nimic, stau in pat sau pe fb :) Momentan sarcina merge bine, iau aspirina 100mg in fiecare zi, spasfon cel putin 4 pe zi.
Dupa consultatia de luna a 5a am inceput sa sangerez lejer - stiam de fragilitatea colului asa ca am pastrat calmul.
In a patra zi insa am mers la urgente din cauza unei mari si subite pete de sange rosu intens, din fericire n-a fost mai mult decat atat, dar de data asta m-au tinut patru zile la spital, mi-au facut preventiv injectia pentru Rh negativ, mi-am vazut puiul fatzaindu-se pe ecograf, sunt bine, SUNT BINE.

Prima persoana careia i-am spus despre sarcina este Nicole - te sarut, draga mea, te iubesc si nu o sa iti multumesc niciodata suficient pentru sprijinul moral pe care mi l-ai dat, pentru ca ma dadacesti si pentru tot efortul tau depus in asociatia SOS INFERTILITATEA.

Fiecare saptamana care trece este pentru mine o victorie.


Sa ma iertati daca am scris in prostie, dar pe mine m-au ajutat intotdeauna marturiile altor colege de suferinta. Desigur, nici o sarcina nu seamana cu alta, dar macar am invatat cum sa dozez panica, sperantele si curajul. Daca povestea mea poate folosi cuiva, cu atat mai bine. Va multumesc si nu va lasati batute !



Am citit povestea ei lacrimand in continuu,la unele propozitii plangand razand (cu frica sa nu ma vada nimeni intrand in birou)...dar mi-a facut asa de bine citindu-i povestea.Ii multumesc ca ne-a impartasit,si eu simt acelasi lucru,trebuie sa spun ca ma doare...Eu am trait doar odata acest experiment,ce a trait ea de cateva ori,insa sper ca isi tine copilasul in brate la urma.

Avatar utilizator
steffy
Mesaje: 2
Membru din: Dum Mar 22, 2015 2:31 pm

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde steffy » Joi Mar 26, 2015 5:33 pm

Buna ziua
Va rog frumos sa imi recomandati si mie ce analize ar trebuii sa fac tinand cont ca am 3 sarcini anembrionare (prima pierduta la 6 sapt,a doua la 8 saptamani ,iar cea de-a 3 a la 12 saptamani) ]n timpul chiuretajelor sau prelevat probe pentru analize si nu s-a depistat nici o anomalie.Mentionez ca am 38 de ani si un baietel de 9 ani .Alte analize nu am mai facut !
daca conteaza am mai trecut aici pe forum si urmatoarele date :


Buna ziua
In urmă cu 2 ani am avut 3 sarcini oprite în evolitie ....ne dorim foarte mult un al 2 lea bebe (mentionez caci avem un baiat de 9 ani) doamna doctor de la ginecologie mi.a dat trimitere sa fac niste analize sa vedem cauza,din pacat nu am reuşit să mai ajung sa fac aceste analize deoarce am fost diagnosticată cu SM(scleroză multiplă).
Acum fac interferon (rebif) )+vregyt ....ce am inteles eu este ca pentru a avea o sarcină trebuie să intrerup interferonul şi abea după 3 luni de zile să încerc să raman insărcinată.
Intrebarea mea este următoarea ,daca facand interferon pot face analizele date de doamna doctor?mă gandesc ca interferonul să nu modifice valorile. Este posibil ca din cauza bolii (SM) sa fi pierdut acele sarcini ?
Bine o sa spuneti de ce nu-l intrerup vad despre ce este vorba cu anaizele si gata ,dar renuntand la interferon fiind intrun program national risc sa il primesc iar foarte greu.
Multumesc anticipat pentru raspuns!

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Mar Mai 12, 2015 2:04 pm

Chromosome Errors Cause Many Pregnancies To End Before They Are Even Detected

Given the fact that there are seven billion people on Earth, one might conclude that human beings are pretty good at reproducing. But fewer than 30% of all fertilization events result in successful pregnancy, even for young, fertile couples.

The remaining 70% of conceptions result in pregnancy loss, with most of these losses occurring before the mother misses a menstrual period. This means that many pregnancies begin and end before the mother even notices. These early pregnancy losses are one reason why it generally takes several months for couples to achieve a successful pregnancy. But why is pregnancy loss so common?

Current evidence suggests that both the process of egg formation (this is called meiosis) in the mother’s ovaries and the initial embryonic cell divisions (called mitosis) just after fertilization are extremely error-prone, producing embryos with too many or too few chromosomes.

What Happens After Fertilization?

During fertilization, the sperm and egg fuse so that the resulting embryo will have 23 chromosomes inherited from the father and 23 chromosomes inherited from the mother. If all goes well, the subsequent cell divisions in the embryo (called mitotic divisions) simply replicate this 46-chromosome set as new cells are formed.

Chromosomes contain genes, the blueprints for human development. When processes go awry in meiosis or mitosis, chromosomes can go into the wrong cell or get lost completely, drastically altering this blueprint. The resulting cell will not possess the standard 46-chromosome set – an imbalance that is the defining feature of aneuploidy. This means that many genes will either be missing or present in extra copies, placing cells under stress.

Embryos with many aneuploid cells rarely survive. Trisomy 21, the genetic cause of Down syndrome, is one of the rare forms of aneuploidy in which the baby can survive to live birth. The vast majority of embryos affected with other aneuploidies perish in early development.

What Causes Aneuploidy?

Aneuploidy is associated with maternal age. Female meiotic errors (these are errors in the eggs themselves) increase from a frequency of less than 20% in mothers younger than 30 years old to greater than 60% in mothers older than 45. Errors in sperm, called paternal meiotic errors, are comparatively rare, affecting fewer than 5% of sperm cells.

But age isn’t the only factor influencing aneuploidy. Our recent work in collaboration with the genetic testing company Natera, published in Science, suggests that risk is also influenced by a common genetic variant in the mother’s genome.

Even when the egg and sperm are normal, aneuploidies often arise after fertilization, during the first three embryonic cell divisions. These initial cell divisions of the embryo are controlled by maternal machinery pre-loaded into the egg.

Unlike meiotic errors in the egg, mitotic errors do not increase with age, but affect all age groups.

A Maternal Genetic Variant Influences Aneuploidy Risk

Using data from in vitro fertilized (IVF) embryos screened by our collaborators at Natera, we found that mothers with a particular genetic variant on chromosome 4 tend to produce embryos with more mitotic aneuploidies – the aneuploidies that arise during post-fertilization cell division.

This effect was observed for mothers of all ages and from diverse ethnic backgrounds. This genetic variant is surprisingly common; approximately half of all people carry at least one copy of this risk variant.

The most likely suspect is a gene called Polo-like kinase 4 (PLK4), which is known to be a master regulator of the centrosome cycle. The centrosome is molecular machine that is responsible for proper cell division and distribution of chromosomes.

We estimated that each copy of the risk variant increases the rate of aneuploidy by about 3%, regardless of the mother’s age. Having two copies doubles this risk. This increased risk could be especially important for older mothers who are already more prone to aneuploidy. It is likely that there are other genetic variants that contribute to aneuploidy risk to a lesser degree, and further work will be required to determine if this is the case.

Because of the established link between aneuploidy and pregnancy loss, we hypothesized that the aneuploidy risk variant might also affect embryo survival. We found that mothers with the high-risk genotypes had fewer embryos available for testing, suggesting that their embryos are less likely to survive very early developmental stages due to aneuploidy.

Given these results, it seems like this genetic variant could influence the average time it takes to achieve successful pregnancy, an idea that we are hoping to investigate further.

A Signature Of Natural Selection: Comparison To The Neanderthals

Normally, natural selection weeds out damaging variation, reducing it to very low frequency. But the aneuploidy risk variant is very common. Hoping to learn more about the evolutionary history of this variant, we compared human genomes to Neanderthals and Denisovans, our ancient hominin relatives.

Despite the fact that the harmful genetic variant is relatively common in humans, it was absent in these close relatives, meaning that it likely rose rapidly in frequency in an ancestral population of humans. If this is true, it means that this version of this gene was actually somehow beneficial (and maybe still is) while simultaneously being harmful in the context of early development.

So what could possibly have been the benefit?

We aren’t sure at this point, but we speculate that for ancient humans, there might have been a benefit to having a reduced probability of successful pregnancy per intercourse. Maybe the benefit had to do with infanticide – men may be less likely to kill a baby if there is a chance it is their child, and not that of a rival. Likewise, lower probability of pregnancy per intercourse might encourage repeated mating with the same female, fostering pair bonding and paternal investment. This hypothesis was first proposed by Alexander and Noonan in 1979 to help explain the human-specific trait of concealed ovulation and continuous sexual receptivity – women do not externally signal or limit intercourse to the fertile portion of their cycles as do some other primates.

Another idea is based on the fact that PLK4 is often mutated in human cancers. Could there be a beneficial effect of the risk variant in the context of cancer? PLK4 plays yet another role in testes development. Could the aneuploidy risk variant have a beneficial effect in this context?

We are hoping that additional data and future research can shed more light on this signal of human-specific adaptation. Is it real or simply an artifact of chance events in human evolution? Did our ancestors have lower rates of aneuploidy? What about Neanderthals, Denisovans, and living non-human primates? And perhaps the most basic question: why is human aneuploidy so common? Armed with modern genomic technologies, we can continue to chip away at these questions to understand not only the medical aspects of aneuploidy risk, but also the broader evolutionary basis of this intriguing trait.

Sursa.
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
AdinaCluj
Mesaje: 4
Membru din: Mar Mar 24, 2015 6:14 pm

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde AdinaCluj » Sâm Mai 23, 2015 3:12 pm

Salutare,
Fetelor va rog sa imi spuneti, daca stiti, daca sarcina s-a oprit din evolutie , dupa cate zile de la oprirea Utrogestanului sa ma astept sa imi vina menstruatia? Doctorul a zis sa il sun daca nu incepe sangerarea in 2 sapt. este mult? Au trecut 7 zile si inca nimic...doar mici scurgeri. Va multumesc anticipat!!!!

Avatar utilizator
N.C.B.
Knowledge isn't power. Action is.
Mesaje: 2630
Membru din: Mar Noi 29, 2011 5:16 pm
Localitate: Europe

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde N.C.B. » Mar Aug 11, 2015 12:15 pm

One of the biggest controversies in reproductive medicine: natural killer cells

Leigh Travers and her partner Matt endured a six-year long struggle of seven heartbreaking miscarriages and $25,000 in IVF treatment before the successful birth of their daughter Ava.

Ms Travers believes they owe Ava's birth to the treatment for arguably the most controversial cells in reproductive medicine: natural killer cells (NK cells).

NK cells are part of the normal immune system and are responsible for cleaning up abnormal cells in our bodies, such as early cancer.

The contentious question is whether high levels of NKC contribute to infertility or increase the risk of miscarriage.

Doctor Gavin Sacks was the fertility specialist who recommended Ms Travers for an experimental treatment he developed, called Bondi Protocol.

"By lowering the body's immune response through the Bondi Protocol, we are trying to stop the natural killer cells from attacking the embryo in the womb because they see it as a foreign body," Dr Sacks explained on the IVF Australia website.

A blood test measures the number and activation levels of NK cells, and the treatment includes an immunosuppressant (such as steroids).

Dr Sacks has tested the Bondi Protocol on 87 women who had a poor prognosis; 56 had been trying for a baby for years with continued IVF failure, while the other 31 women had experienced recurrent miscarriage.

"For the women in the recurrent miscarriage group, 80 per cent became pregnant within a year naturally [after the treatment]. In the repeated IVF failure group, 68 per cent fell pregnant within three cycles of IVF," he wrote.

"The live birth rate in women under 38, with clinical history of no reproductive issues, was 86 per cent, which is very promising."

Researchers from the UK also found a link between NK cells and recurrent miscarriage.

However, Associate Professor Mark Bowman, from the Fertility Society of Australia, said there is yet to be a randomised controlled trial to confirm that the Bondi Protocol works, adding that "it's disappointing that no one has tried harder to make that trial happen".

He admitted that "for a small proportion of women who have had repeated miscarriage we think some of them have an altered immune response [which the Bondi Protocol targets], that makes it harder for them to remain pregnant".

But in addition to the lack of proper trials, he says it is difficult to determine how valid the NK cell tests are, and whether people are truly benefiting from the treatment.

"It might be reasonable for an doctor to say to their patient 'this treatment is not proven, but I've had some personal experience and if you want to try it you can', but it would just be important for that person to make a proper informed consent discussion," Prof Bowman said.

Doctor David Wilkinson, the medical director at City Fertility Melbourne, said doctors should try to provide a balanced perspective, but to not discount the treatment for the lack of evidence because "it's very difficult to always offer things that have absolutely been proven".

"There are a couple of doctors who are very strong believers in the NK cells … and others are not, but have some patients who are having a terrible time, and will do anything if they think it might increase their chances," Dr Wilkinson said.

"And you'll think 'well if something isn't dangerous, and everything else has been tried, and the patient wants to try it, then we'll go along with that'".

What's devastating for Ms Travers is that she was given this choice "too late", only receiving the Bondi Protocol treatment after seven failed pregnancies.

She remained on it for 16 weeks and had her healthy daughter Ava naturally in July 2013.

Sara La Cava also had repeated IVF failure following years of infertility.

On her fifth attempt of IVF and after eight months on NK cells treatment, she gave birth to healthy twins Alexander and Antonio in April last year.

"I wish that the natural killer cell testing would've happened sooner ... it could have been a quicker path to having children, and there aren't a lot of people who know about it," Mrs Cava said.

If doctors at least gave couples the option to have the testing earlier, rather that "not even mention it", Ms Travers believes it could avoid much trauma of emotional and financial pressure.

"It makes me mad that IVF clinics are not doing these NK cell tests as routine … we spent $25,000 on IVF and we didn't need it in the end. Even if it's not entirely proven, at least let people know this could be a possibility. I don't want anyone to go through what I went through," Ms Travers said.

Both Prof Bowman and Dr Wilkinson hope more trials will be done to confirm whether NKC treatment is effective, but Ms Travers and Mrs Cava said they have their evidence.

"Seven losses and then an eighth pregnancy on the [NKC] drugs that results in a take-home baby is too much of a coincidence for me," Ms Travers said.

"The proof of the pudding is Ava."

Sursa.
To make a looooong story short:

FIV nr. 7 (ET nr. 10) reusit, martie-aprilie 2013, Grecia, dr. Konstantinos Giatras.

Din 16 decembrie 2013, mama Larei.

* * *

Daca doriti sa ma adaugati drept contact pe Facebook: Imagine ...
Pagina oficiala, de tip „LIKE”: Imagine
Grupul SOS Infertilitatea (closed group): Imagine

Avatar utilizator
N.C.B.
Knowledge isn't power. Action is.
Mesaje: 2630
Membru din: Mar Noi 29, 2011 5:16 pm
Localitate: Europe

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde N.C.B. » Mar Aug 11, 2015 12:16 pm

Steffy, Adina, imi pare rau ca va confrntati cu pierderile de sarcina... :(

Raspunsuri concrete nu stiu sa va dau, consultati-va cu medicii vostri. Sa fie bine data viitoare! %%-
To make a looooong story short:

FIV nr. 7 (ET nr. 10) reusit, martie-aprilie 2013, Grecia, dr. Konstantinos Giatras.

Din 16 decembrie 2013, mama Larei.

* * *

Daca doriti sa ma adaugati drept contact pe Facebook: Imagine ...
Pagina oficiala, de tip „LIKE”: Imagine
Grupul SOS Infertilitatea (closed group): Imagine

Avatar utilizator
N.C.B.
Knowledge isn't power. Action is.
Mesaje: 2630
Membru din: Mar Noi 29, 2011 5:16 pm
Localitate: Europe

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde N.C.B. » Mar Aug 11, 2015 12:19 pm

gabriella28 scrie:

Am citit povestea ei lacrimand in continuu,la unele propozitii plangand razand (cu frica sa nu ma vada nimeni intrand in birou)...dar mi-a facut asa de bine citindu-i povestea.Ii multumesc ca ne-a impartasit,si eu simt acelasi lucru,trebuie sa spun ca ma doare...Eu am trait doar odata acest experiment,ce a trait ea de cateva ori,insa sper ca isi tine copilasul in brate la urma.


O, da! Marmota isi tine fetita in brate si i le cam rupe - ca la doi ani si jumatate fiica-sa, neam de bretoni, are aproape un metru inaltime. :)

Va urez tuturor sa veniti cu vesti bune pe topicul asta! %%-
To make a looooong story short:

FIV nr. 7 (ET nr. 10) reusit, martie-aprilie 2013, Grecia, dr. Konstantinos Giatras.

Din 16 decembrie 2013, mama Larei.

* * *

Daca doriti sa ma adaugati drept contact pe Facebook: Imagine ...
Pagina oficiala, de tip „LIKE”: Imagine
Grupul SOS Infertilitatea (closed group): Imagine

Avatar utilizator
alina3
Mesaje: 1
Membru din: Vin Aug 21, 2015 10:47 am

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde alina3 » Vin Aug 28, 2015 5:34 pm

Trec prin cele mai triste momente din viata mea. Tocmai am avut cel de-al 2-lea avort zilele trecute si va scriu din patul de acasa. Asa pe scurt sa va povestesc... eram super incantata ca am reusit sa raman din nou insarcinata. Mai ales dupa primul avort spontan care m-a facut sa devin mai luptatoare. Mi-am zis ca asa o vrea Dzeu... Acum 3 luni cand am aflat vestea cea mare am fost cea mai fericita. Era o distanta de aproape 2 ani intre sarcina asta si prima. Eram la munca si brusc mi se facuse rau, ameteli, greturi, sangerari toate la un loc. Banuiam ca ceva nu e in regula, si m-am dus de indata la ginecolog si mi-a spus ca am un avort spontan. Nu inteleg de ce mi se intampla mie asta! Eu zic ca mereu am avut o alimentatie echilibrata, nu fumez, nu beau, miscare am facut sala, alergat.. Nu as dori nimanui sa i se intample ce mi se intampla mie in momentul de fata. Doar eu stiu ce e in sufletul meu Sotul meu ma sustine si incearca sa ma aline, dar va dati seama ca durerea tot ramane.. Dupa toate pataniile acestea ma gandeam sa apelez la o clinica de fertilitate. De gynera am auzit doar lucruri bune, dar as vrea sa imi spuneti si voi mai multe. E ok acolo? Credeti ca as avea sanse sa duc o sarcina pana la capat?? Stiu ca trebuie sa facm ulte analize si tratamente, dar snt dispusa sa apelez la toate mijloacele doar sa am si eu copilas!

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Mar Dec 08, 2015 2:48 pm

Alina3, iti uram sa reusesti sa depasesti acest moment traumatic (...de uitat nu vei uita niciodata...) si sa reusesti sa iti indeplinesti visul! [baby dust]
I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
SOS Infertilitatea
Administrator
Mesaje: 10031
Membru din: Vin Sep 11, 2009 2:03 pm
Contact:

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde SOS Infertilitatea » Mar Dec 08, 2015 2:48 pm

I always wondered
why somebody didn’t do
something about that,
then I realized
I AM SOMEBODY.

[...and you, and you!]

Grup FB infertilitate
Grup FB adoptie
Grup FB sarcina & parenting

Pagina FB infertilitate
Pagina FB adoptie
Pagina FB a initiatoarei Asociatiei


Imagine ... Imagine... Imagine ... Imagine ...Imagine ... Imagine... Imagine

Avatar utilizator
Feliciamaria
Mesaje: 1
Membru din: Mar Iun 21, 2016 11:14 am

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde Feliciamaria » Mar Iun 21, 2016 9:28 pm

Buna fetelor,
Sunt noua pe acest forum si doresc sa impart experienta mea cu voi , poate gasim o solutie si pentru mine.
Am pierdut prima sarcina la 7-8 saptamani, o sarcina neprogramata,Nefiind casatorita. Acum 4 luni am pierdut o alta sarcina tot la 8 saptamani, unde cei de la genetica miau zis ca a fost un.,,accident cromozomial,,.Am luat tratament cu clexane , duphaston, acid folic, arefam si vitamine b1 si b6 dar fara succes, inimioara a incetat sa ii bata. Mi-am facut anul trecut in decembrie un HSG la trompe si a fost ok, mutatiile de tromobilie le-am facut si mi-au iesit decat 2 , sindromul antifosfilipidic l am facut insa mi-a iesit negativ, restul analizelor toate bune..Acum incerc sa raman iar insarcinata dar nu pot...Nu stiu ce sa mai fac..Am zis ca voi lua niste Clomifen 5 zile acum si sa vedem dupa...Dati-mi un sfat deoarece sunt la pamant, sunt foarte stresata

Avatar utilizator
lucia_bk
Mesaje: 16
Membru din: Mie Sep 28, 2011 9:06 am
Localitate: Timisoara

Re: Pierderea de sarcina / avortul spontan

Mesajde lucia_bk » Vin Iun 24, 2016 2:24 pm

Feliciamaria scrie:Buna fetelor,
Sunt noua pe acest forum si doresc sa impart experienta mea cu voi , poate gasim o solutie si pentru mine.
Am pierdut prima sarcina la 7-8 saptamani, o sarcina neprogramata,Nefiind casatorita. Acum 4 luni am pierdut o alta sarcina tot la 8 saptamani, unde cei de la genetica miau zis ca a fost un.,,accident cromozomial,,.Am luat tratament cu clexane , duphaston, acid folic, arefam si vitamine b1 si b6 dar fara succes, inimioara a incetat sa ii bata. Mi-am facut anul trecut in decembrie un HSG la trompe si a fost ok, mutatiile de tromobilie le-am facut si mi-au iesit decat 2 , sindromul antifosfilipidic l am facut insa mi-a iesit negativ, restul analizelor toate bune..Acum incerc sa raman iar insarcinata dar nu pot...Nu stiu ce sa mai fac..Am zis ca voi lua niste Clomifen 5 zile acum si sa vedem dupa...Dati-mi un sfat deoarece sunt la pamant, sunt foarte stresata


Imi pare foarte rau si eu am pierdut doua, mai micute dar durerea este imensa indiferent de varsta sarcinii..eu ti-as zice sa mergi la un doctor specializat in infertilitate, cu toate analizele la tine auzi o parere daca nu esti multumita mai mergi si la altii..pana la urma se va rezolva cumva, stiu ca e "usor" de spus si greu de facut si ti se pare ca lumea s-a terminat dar iti doresc sa gaseti puterea necesara a mergi mai departe si sa ajungi sa iti ti in brate minunea dorita [flori]
Gynatal-Dorneanu
IA-12.2014 -NEREUSIT
IA-01.2015 -NEREUSIT

Kaali Budapesta-dr. Peter Kovacs
IA-05.2015-REUSIT sarcina oprita in evolutie
IA-08.2015-NEREUSIT
IA-10.2016 REUSIT sarcina oprita in evolutie
Diagnostic profil genetic:
MTHFR mutatia C677T Heterozigot
MTHFR mutatia A1298C Heterozigot

FIV-03.2016-reusit
12.06-18w suntem baietel [baietel]


Înapoi la “Infertilitate.”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori