Page 4 of 8

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 11:26 am
by SOS Infertilitatea
Un interviu recent (noiembrie 2011) cu dr. Dan Tutunaru, in ziarul Gandul.
ROMÂNIA ARE VIITOR. Dan Tutunaru, medicul responsabil de venirea pe lume a câtorva mii de români: "Sunt împotriva întreruperilor de sarcină, iar acest lucru mi-a creat o aură specială"

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 11:27 am
by SOS Infertilitatea
Nepot de moaşă şi fiu de doctor, dr. Dan Tutunaru şi-a dorit de când se ştie să fie medic. A terminat facultatea în 1988, a făcut stagiatura în provincie, la Sibiu, iar după revoluţie a luat totul de la capăt: a lucrat la un dispensar la ţară, apoi pe Salvare, a făcut rezidenţiatul în obstetrica-ginecologie, iar de 11 ani este medic în această specialitate. Este unul dintre cei mai buni medici ginecologi de la noi din ţară, considerat astfel de miile de românce pe care le-a ajutat să aducă pe lume copii sănătoşi.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 11:28 am
by SOS Infertilitatea
"Cum am ajuns la Medicină? De mic voiam sa fiu doctor. Bunica mea a fost moaşă, iar tata a fost şi el medic. În facultate eram pasionat de imunologie sau de cardiologie, dar nicidecum de ginecologie", povesteşte pentru gândul doctorul Tutunaru. În facultate îşi dorea să se perfecţioneze într-o clinică din străinătate. "Toată perioada facultăţii visam să plec în străinatate, să fac performanţă într-o clinică din Occident. Aveam mulţi prieteni în Germania, eu însumi lucram vara ca ghid pe litoral, fiind vorbitor de limbă norvegiană şi astfel încercam să-mi netezesc drumul spre vest. Îmi doream atât de mult să ,încât în toamna lui 1989, cu trei săptămâni înainte de Revoluţie, am fost prins la graniţa cu Ungaria, pe care tot încercam s-o trec de vreo două luni."

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 11:28 am
by SOS Infertilitatea
"În perioada în care am lucrat la Salvare toată lumea primea bani"

După Revoluţie, tânărul medic a plecat din ţară. "Am ajuns în Germania. După cateva zile de stat acolo m-a luat plânsul. Nu ştiam nici limba, prietenii erau toţi cu serviciul lor, oamenii erau reci. Mă mistuia dorul de ţară, aşa că m-am întors în Romania după două săptămâni", povesteşte acesta.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 11:29 am
by SOS Infertilitatea
Revenit în ţară a luat totul de la zero. A lucrat la ţară câtva timp, apoi s-au deblocat nişte posturi în Bucureşti şi a putut da examen la Salvare, unde a intrat primul. Aici, povesteşte el, s-a confruntat cu una dintre "molimele" sistemului românesc: şpaga.

"În perioada în care am lucrat la Salvare toată lumea primea bani. Eram jenat de acest lucru. Mi se părea umilitor: să vină cineva să îmi bage mie bani în halat ca la chelner sau ca la frizer, iar eu să dau, la rândul meu, şoferului de pe maşină. Asta a fost o chestie care m-a înverşunat foarte tare", mărturiseşte Dan Tutunaru.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 2:18 pm
by funaruoana
Daca exista paciente directe ale acestui medic care pot confirma faptul ca dl. dr. Tutunaru este impotriva spagii, atunci pe buna dreptate ar trebui inscris in campania de la ProTV "Doctore, esti un erou"

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 2:37 pm
by zoi
funaruoana wrote:Daca exista paciente directe ale acestui medic care pot confirma faptul ca dl. dr. Tutunaru este impotriva spagii, atunci pe buna dreptate ar trebui inscris in campania de la ProTV "Doctore, esti un erou"
In 2006 am fost pacienta dl.dr. Tutunaru. Este adevarat, nu primea spaga, nici nu vroia sa auda si asta o spuneau toate pacientele dansului, in schimb primea rezidentul lui, mana a 2-a in sala de operatii. Jenant, nu?!

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 2:49 pm
by funaruoana
zoi wrote:
funaruoana wrote:Daca exista paciente directe ale acestui medic care pot confirma faptul ca dl. dr. Tutunaru este impotriva spagii, atunci pe buna dreptate ar trebui inscris in campania de la ProTV "Doctore, esti un erou"
In 2006 am fost pacienta dl.dr. Tutunaru. Este adevarat, nu primea spaga, nici nu vroia sa auda si asta o spuneau toate pacientele dansului, in schimb primea rezidentul lui, mana a 2-a in sala de operatii. Jenant, nu?!
Nu ma mira (din pacate). Dupa experienta ultimelor 12 luni, am observat acest fenomen: medicul principal (in general niste somitati in domeniu) nu se preteaza la astfel de obiceiuri (nu-i ridic acum in slavi, ca nu se stie cum au actionat in anii din urma), iar cei care sunt inca "invatzacei" nu se misca pana nu vad plata. As face eu o comparatie acum, dar sa pastram totusi linia decenta a forumului. :ymdaydream:

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Fri Nov 25, 2011 3:30 pm
by SOS Infertilitatea
funaruoana wrote:Daca exista paciente directe ale acestui medic care pot confirma faptul ca dl. dr. Tutunaru este impotriva spagii, atunci pe buna dreptate ar trebui inscris in campania de la ProTV "Doctore, esti un erou"
Testimonial pe Facebook:

Image

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Sat Nov 26, 2011 11:13 am
by SOS Infertilitatea
Continuam redarea interviului din ziarul Gandul:

Cât timp "a făcut urgenţa", cum se spune, l-a pasionat foarte mult domeniul cardiologiei. "Simţeam că mă plafonez. Nu puteam să mă exprim aşa cum simţeam că pot s-o fac. Tot acest timp am făcut o pasiune pentru cardiologie şi am decis că trebuie să fac un pas înainte, aşa că am ales să dau examenul de rezidenţiat, pe care l-am luat în primii 50 pe ţară." Cerând sfatul în dreapta şi în stânga a fost repede "convins" că nu va avea nicio şansă de succes în acest domeniu fără niciun sprijin.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Sat Nov 26, 2011 11:14 am
by SOS Infertilitatea
"Nu am făcut chiuretaje niciodată"

Aşa că a ales să se specializeze în Ginecologie, domeniu în care tatăl lui lucrase ani buni. Întrebat dacă meseria de medic se învaţă sau se fură, dr. Dan Tutunaru recunoaşte că a "furat meseria". "Când am ales ginecologia m-am dus la Spitalul Universitar, unde m-a primit dr. Iulian Badea - un om extraordinar, pe care nu l-am văzut niciodată enervându-se, si de la care am învăţat meserie". Acum, Tutunaru lucrează la Spitalul Elias, dar îşi respectă propriile crezuri. "Nu am luat bani, nu am făcut chiuretaje niciodată. Sunt împotriva întreruperilor de sarcină, iar acest lucru mi-a creat o aură specială", povesteşte el.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Tue Dec 06, 2011 1:00 pm
by SOS Infertilitatea
Şomerul cu şapte invenţii

Dar doi ani de zile, după specializare, a fost şomer. "Pur şi simplu nu găseam un post pe care să îl ocup. În 2002 eram şomer, mai exact acum nouă ani, şi nu puteam să fac nimic. În perioada aceea m-am apucat să scriu o carte despre sarcina cu risc şi totodata am aplicat la OSIM pentru şapte brevete de invenţie în laparoscopie şi obstetrica, toate şapte acordate. Eu nu lucrez după şabloane. Am o minte liberă şi tehnică", menţionează dr Tutunaru.

Medicul povesteşte că i s-a propus de multe ori să plece din ţară. "Au venit propuneri şi din partea firmelor care fac instrumente de laparoscopie, dar nu m-au interesat aceste lucruri", mai spune Dan Tutunaru. De ce a rămas în ţară? "De pasiune", explică acesta, punctând că nu sunt mulţi cei care aleg să rămână aici. "Nu sunt un sfânt, dar poate am fost eu crescut altfel."

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Tue Dec 06, 2011 1:01 pm
by SOS Infertilitatea
"Nu cred că există cazuri care nu se pot rezolva"

În cariera sa dr. Tutunaru s-a confruntat cu o mulţime de cazuri disperate, atât în domeniul infertilităţii, cât şi în cel al sarcinilor cu probleme. "Nimic nu este imposibil. Cred că există soluţii pentru toate problemele, totul este să le descoperi. Dacă găseşti unde este problema, inevitabil vei găsi şi soluţia". Multe dintre femeile care au auzit în diferite cabinete fraze de genul "nu vei putea avea niciodată copii" sau "nu ai nicio şansă să rămâi însărcinată" acum sunt mame fericite doar pentru că Tutunaru le-a convins să nu depună armele şi împreună au găsit calea spre îndeplinirea visului lor de a fi mămici.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Tue Dec 06, 2011 1:02 pm
by SOS Infertilitatea
Planuri pentru mâine - o maternitate privată

Dan Tutunaru susţine că nu a făcut niciodată întreruperi de sarcină la cerere şi promovează naşterea naturală. Vorbeşte despre bătălia pe care o duce cu majoritatea gravidelor. "Există o luptă timp de 7 luni de zile timp în care ea trebuie să te convingă pe tine sau tu să o convingi pe ea. În această perioadă trebuie să ajungem la un consens. Dacă este încăpăţânată şi nu vrea să nască natural atunci cedez, pentru că am observat că dacă nu o asişti tu se duce la alt medic. Sunt femei care au motive întemeiate pentru care nu pot naşte natural, dar sunt şi femei care nu suportă durerea, iar atunci nu am cum să le conving", povesteşte Tutunaru. "Câteodată le mai păcălesc şi pe aici - vor să facă cezariană şi le spun stai puţin că uite mai e puţin şi naşti, iar apoi îmi mulţumesc", mai spune medicul.

Dan Tutunaru poate fi găsit nu doar la Elias, ci şi la clinica lui privată. Aici, de trei ani de zile, face intervenţii laparoscopice şi realizează fertilizări in vitro, iar în viitor îşi doreşte să deschidă o maternitate privată. "Am început de la un cabinet, după care mi-am dat seama că nu pot să rezolv cazurile de infertilitate doar dacă stau de vorbă cu pacientele. Ulterior, am cumpărat cu un credit o trusă laparoscopie şi am adus-o la spitalul Elias, cu ajutorul căreia am operat timp de 4 ani de zile. Cazurile de fertilizare in vitro le trimiteam la Budapesta, până când am spus de ce să le trimit la Budapesta, şi am deschis clinica de fertilizare in vitro. Acum urmează următoare etapă - deschiderea unei maternităţi", spune medicul.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Tue Dec 06, 2011 1:03 pm
by SOS Infertilitatea
Locuieşte cu chirie

Tutunaru spune că toţi banii pe care îi câştigă îi investeşte în aparatură şi în cărţi. Şi-ar fi putut lua Ferarri sau şi-ar fi construit o vilă. Stă cu chirie, însă şi nici nu are o super maşină. "Am trei ecografe, fiecare costă 200.000 de euro. Cu banii aştia îmi luam Ferarri sau îmi făceam vilă. Prima trusă de laparoscopie am luat-o cu un credit. Stau cu chirie. Pentru toate cabinele mele plătesc chirie. Nu am nimic de genul ăsta pe numele meu", mărturiseşte Dan Tutunaru. Are însă cărţi pe care a început să le strângă din facultate, când le cumpăra din port, de la Constanţa. "Eram ghid la mare şi am avut posibilitatea să îmi cumpăr cărţi. Alţii îşi cumpărau haine, iar eu îmi cumpăram cărţi. Pe vremea comunismului nici cărţi nu aveam. Ele costau enorm, poate şi câteva sute de dolari. Citeam foarte mult. Ceea ce ştiam erau informaţii obţinute din lucrări bine structurate şi foarte bine făcute", conchide medicul ginecolog.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Tue Dec 06, 2011 1:04 pm
by SOS Infertilitatea
Reamintim ca acest interviu cu dr. Dan Tutunaru a fost publicat in ziarul Gandul, in noiembrie 2011.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Sun May 13, 2012 8:24 am
by SOS Infertilitatea
Continuam seria de interviuri din presa generalista romaneasca pe tema infertilitate / RUAM, cu un interviu recent in ziarul Adevarul, cu dr. Anca Moisa.
„Infertilitatea nu iartă pe nimeni, nu ţine cont de condiţia socială“
Image

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Sun May 13, 2012 8:26 am
by SOS Infertilitatea
Medicul Anca Moisa coordonează Programul Naţional de Fertilizare in Vitro în Spitalul „Panait Sârbu“, mai cunoscut drept Maternitatea „Giuleşti“. Consideră că ajutorul pe care statul îl oferă cuplurilor este mai mult decât oportun astăzi, când infertilitatea dă mari bătăi de cap.

Pentru un medic, şi mai ales pentru unul obstetrician, duminică este o zi ca oricare alta a săptămânii. Sigur, ca şi pentru un jurnalist.
Într-o zi de duminică am putut discuta pe îndelete cu medicul Anca Moisa, la Maternitatea „Giuleşti".

I-am trecut pragul prima oară acum mulţi ani, când am vizitat laboratoarele de fertilizări in vitro de aici. Procedurile acelea foarte complexe de reproducere asistată au devenit acum accesibile. Ele au transformat sute de oameni în mămici şi tătici.

Departamentul de Reproducere Umană Asistată de la „Giuleşti" este un reper pentru medicina reproductivă şi o Mecca a cuplurilor infertile. Iar medicul Anca Moisa - a cărui fermitate ar da încredere chiar şi cuplurilor care şi-au pierdut orice speranţă că vor deveni părinţi - contribuie la acest succes.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Sun May 13, 2012 8:27 am
by SOS Infertilitatea
„Weekend Adevărul": De ce auzim atât de des astăzi de cupluri care nu pot aduce pe lume copii?

Anca Moisa: Pentru că şi România se încadrează în trendul european, ca să-i spunem aşa. În toate ţările dezvoltate se înregistrează o înmulţire a cazurilor de infertilitate, atât în rândul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor. Multe cupluri aleg să-şi facă o situaţie, să-şi completeze studiile şi să-şi cumpere o casă, amânând momentul concepţiei. Ceasul biologic bate însă şi, în momentul în care decid să conceapă, au surpriza să vadă că nu reuşesc.

Re: Primul bebe FIV din Romania are 15 ani si este premiant.

Posted: Sun May 13, 2012 8:28 am
by SOS Infertilitatea
Cum influenţează înaintarea în vârstă fertilitatea unei femei?

Pe măsură ce trec anii, scade rezerva ovariană (n. r. - numărul de ovule cu care fiecare femeie se naşte). În mod normal, această scădere ar trebui să apară după 35 de ani, dar noi o înregistrăm de la vârste tot mai tinere, de la 20 şi ceva de ani, iar acest fenomen este alarmant. Scăderea rezervei ovariene nu înseamnă nicidecum că femeia se apropie de menopauză, ci că ovarele ovulează tot mai rar şi ovulele sunt de o calitate tot mai slabă. La 35 de ani, doar 50% din ovocitele (n. r. - celule din care se dezvoltă ovulele) unei femei mai sunt capabile să dea embrioni de calitate, cu potenţial evolutiv. La 40 de ani, 80% din ele sunt afectate, de unde şi scăderea ratei de concepere odată cu înaintarea în vârstă. Dar repet, noi vedem o scădere drastică a rezervei ovariene de la vârste tot mai tinere. Vin la noi femei de 31-32 de ani cu o rezervă ovariană la fel de proastă ca a unei femei de 42 de ani. Medicina a făcut paşi mari, dar nu uriaşi în tratarea problemelor de fertilitate. O rezervă ovariană aproape nulă nu poate fi stimulată cu medicamente.